Asociaţia Producătorilor Români de Medicamente Generice susţine că creditează sistemul de Sănătate din România cu peste 1,5 miliarde lei şi susţine termene de plată de aproape 300 de zile. Drept pentru care doreşte "să aducă la cunoştinţa opiniei publice şi să tragă un serios semnal de alarmă cu privire la nivelul fără precedent al arieratelor cu care se confruntă domeniul farmaceutic din România, care se ridică la cifra neoficială de 3 miliarde lei", se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a început decontarea medicamentelor utilizate în 2010, nereuşind practic să încheie compensarea nici măcar pentru anul 2009.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
După trei luni de controale - Asistaţi şi pensionari închipuiţi, raşi de la plată
După trei luni de controale efectuate în tandem de Casa de Pensii şi Prefectura Bihor, oficialităţile au reuşit, pentru prima dată în ultimii ani, să-şi facă o idee asupra neregulilor din sistemul de pensii. Derulat pe două paliere, vizând pensionarea pe caz de boală, respectiv venitul minim garantat, controlul a scos la iveală faptul că mulţi bihoreni au beneficiat fraudulos de pensii ani de zile.
- 22 August 2010
- Citeste
Sprijin financiar pentru producătorii de lapte din zonele defavorizate
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bihor (APIA) reaminteşte că termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) producătorilor de lapte de vacă din zone defavorizate este 31 august 2010.
- 22 August 2010
- Citeste
Doar 0,02 % dintre case au fost asigurate
Conform datelor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), în prima lună în care asigurarea locuinţelor a devenit obligatorie, doar 0,02% dintre case sunt asigurate.
- 22 August 2010
- Citeste
Creşte numărul plăţilor cu cardul
Românii au efectuat plăţi cu cardul de debit în valoare de 3,3 miliarde lei în cel de-al doilea trimestru al acestui an.
- 22 August 2010
- Citeste
În primul semestru, România a importat 3,128 milioane tone petrol
Datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) indică faptul că, în primul semestru, România a importat o cantitate de ţiţei de 3,128 milioane tone echivalent petrol, cu 377.300 tone (10,8 la sută) mai puţin decât în perioada similară din 2009.
- 22 August 2010
- Citeste
Starurile din "True Blood" s-au căsătorit
Starurile serialului "True Blood" Anna Paquin şi Stephen Moyer s-au căsătorit sâmbătă seară în Malibu, California, informează UsMagazine.com.
- 22 August 2010
- Citeste
Woody Allen încântat de Carla Bruni
Regizorul american Woody Allen a lăudat interpretarea primei doamne a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, în noul său film, "Midnight in Paris", povestind că preşedintele Nicolas Sarkozy a venit pe platourile de filmare să-şi vadă soţia jucând.
- 22 August 2010
- Citeste
Liga I la fotbal - Campioana, "demolată" în Regie
Liga I la fotbal a programat vineri şi sâmbătă primele cinci partide din etapa a V-a. * Campioana CFR Cluj-Napoca are un început dezastruos de campionat. Ultima "ispravă" a trupei pregătite de italianul Mandorlini (al cărui scaun este tot mai şubred) este înfrângerea la scor suferită în Regie, în faţa "găştii nebune" pregătite de Tibi Selymes, care pare a-şi regăsi strălucirea de altă dată. * Rapidiştii par să fie trecut peste eşecul dramatic suferit în derby-ul din Ştefan cel Mare, după ce au câştigat cele trei puncte în disputa cu Gloria Bistriţa, graţie "dublei" semnate de Ovidiu Herea, care se dovedeşte unul dintre cei mai în formă jucători din campionat. * Atacul letal al lui Dinamo şi-a arătat încă o dată "colţii", "câinii roşii" câştigând un "set" la Tg. Mureş, care le-a permis să urce în "fotoliul" de lider. * La Ploieşti, Astra şi "U" Craiova au remizat după un gol cu goluri multe, ambele formaţii rămânând fără victorie după primele cinci etape ale noii ediţii de campionat. * "Găzarii" din Mediaş a obţinut un nou rezultat pozitiv, remiza de la Tg. Jiu menţinând invicibilitatea echipei pregătite de Cristian Pustai.
- 22 August 2010
- Citeste
Mititelu l-a demis pe Ţicleanu
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a anunţat, ieri, pe blogul personal, demiterea tehnicianului Aurel Ţicleanu, echipa urmând să fie condusă la meciul cu Sportul Studenţesc de Sandu Tăbârcă.
- 22 August 2010
- Citeste


