Asociaţia Producătorilor Români de Medicamente Generice susţine că creditează sistemul de Sănătate din România cu peste 1,5 miliarde lei şi susţine termene de plată de aproape 300 de zile. Drept pentru care doreşte "să aducă la cunoştinţa opiniei publice şi să tragă un serios semnal de alarmă cu privire la nivelul fără precedent al arieratelor cu care se confruntă domeniul farmaceutic din România, care se ridică la cifra neoficială de 3 miliarde lei", se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a început decontarea medicamentelor utilizate în 2010, nereuşind practic să încheie compensarea nici măcar pentru anul 2009.

 

Reprezentanţii Asociaţiei atrag atenţia asupra sumelor enorme cu care aceştia creditează în 2010 sistemul de sănătate din România, de peste 1,5 miliarde lei, în condiţiile în care medicamentele generice (ieşite de sub patent - n.r.) ocupă abia 25% din piaţă, cifrate la peste 2 miliarde de euro, dar deţin 62% din volumul total al consumului. Organizaţia consideră că aceasta este cea mai gravă criză financiară din sistem de după 2004, în condiţiile în care preţurile medicamentelor generice au scăzut cu circa 10% numai în ultimele 12 luni, dublat de diminuarea utilizării medicamentelor cu 10% în 2009, acesta fiind o dovadă certă că accesul pacienţilor români la medicamente s-a redus simţitor.

"Din respect pentru pacienţi, pentru nevoile lor fundamentale şi pentru a le asigura accesul neîntrerupt la terapie, membrii APMGR au hotărât să susţină sistemul sanitar, ajungând în acest moment la termene de încasare de aproape 300 de zile", se arată în comunicat, care se încheie cu un apel către statul român, "să fie responsabil şi să-şi achite datoriile faţă de mediul privat."

În Asociaţie s-au înscris cei mai importanţi investitori industriali din România: Actavis, Antibiotice, Gedeon Richter, Labormed, Ozone, Sandoz, Terapia Ranbaxy şi Zentiva, care produc şi comercializează în prezent circa 60% din volumul de medicamente din ţară.