La întrebarea de ce religie sunt îmi place să spun că de toate. În actele de stare civilă figurez ca ortodox. În realitate eu sunt un ecumenic, universalist, îmi place să cred și să respect toate religiile lumii în măsura în care se apropie cel mai mult de voința lui Dumnezeu.                                

În timpul studenției mele la Universitatea din București, duminica îmi plăcea să urc pe dealul Mitropoliei, să vizitez Catedrala Patriarhală, alături de Palatul Patriarhiei, fostul sediu al Adunării Deputaților, unde, la 24 ianuarie 1859, Al. I. Cuza a fost ales primul domnitor al Principatelor Unite Moldova şi Țara Românescă, numite apoi România. Marea Unire a celor trei provincii românești (Moldova, Țara Românească, Transilvania) va fi proclamată abia după 59 de ani de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, care a devenit Ziua Națională a României.

Amintirile acestea mi-au fost provocate de recenta vizită în România a Sanctității Sale Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, cu ocazia inaugurării și sfințirii picturii Catedralei Mântuirii Neamului, care depășește prin importața și dimensiunile sale cele mai mari biserici ortodoxe din lume. Este a 11-a vizită a Sanctității Sale Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, în anul centenar al Patriarhiei Române. Vizita a durat cinci zile  (24-28 octombrie), timp în care, duminică, 26 octombrie, cea mai lungă zi din acest an, fiindcă s-a trecut la ora de iarnă, a avut loc inaugurarea și sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Mântuirii Neamului, în prezența a peste10.000 de participanți. Catedrala, în stil neo-bizantn, este situată pe Calea 13 septembrie, în spatele Casei poporului, azi sediul Parlamentului României, pe dealul Arsenalului, care contribuie la vizibilitatea sa.

L-am cunoscut pe patriarhul ecumenic al Constantinopolului în urmă cu 18 ani, la Patriarhia Ecumenică de la Istanbul, denumirea actuală a vechiului Constantinopol, fosta capitală a Imperiului roman de răsărit. În 2007, colegul Sotiris Fotopoulos, deputat din partea minorităţii greceşti în Parlamentul României, ca preţuire că am învăţat singur limba greacă veche şi ţineam un curs de Paleografie greacă, slavonă şi româno-chirilică la Filologia din Oradea, m-a invitat la Congresul Asociaţiei Interparlamentare  a Grecilor de Pretutindeni de la Atena, unde am ţinut o comunicare despre Protocronisme europene ale culturii şi literaturii greceşti. La 29 iunie, exact de Sfinţii Petru şi Pavel, mă găseam pe Areopag şi îmbrăţişam crucea de unde Sf. Pavel propovăduia creştinismul. Nu puteam să nu vizitez apoi Istanbulul, din țara de naștere a grecului Bartolomeu. Istanbul, știe toată lumea, este singurul oraș din lume construit pe două continente, Europa și Asia, despărțite de Marea Marmara prin strâmtoarea Bosfor.

Bartolomeu I este considerat succesorul Sfântului Apostol Andrei, „primul între egali” (primus inter pares) în raport cu conducătorii bisericilor creștine (ortodoxe, catolice, protestante). Cu cetățenie turcă, aparține minorități grecești din Turcia. Pare o ironie a istoriei ca un patriarh ecumenic creștin să-și aibă sediul într-o țară preponderent islamistă. Trebuie să avem în vedere însă că cel care a dat numele său fostei capitale a Imperiului roman de Răsărit, actualul Istanbul, Constantin cel Mare, a fost tolerant cu creștinii și a introdus creștinismul ca religie oficială de stat.

Oaspetele Sanctității Sale Bartolomeu I, Preafericitul părinte Daniel, este doar patriarh al Bisericii ortodoxe române, în timp ce Sanctitatea Sa Bartolomeu I este patriarh ecumenic al tuturor bisericilor creștine. În această ordine de idei se cuvine să amintim de prima vizită oficială a Patriarhului Bartolomeu I din 1999 la Papa Ioan Paul al II-lea, care a marcat un moment foarte important în relația Bisericilor surori ortodoxă și catolică. Deosebirea dintre cele două catedrale este ca de la parte la întreg. Catedrala patriarhală, metropolitană din București este una locală, pe când Catedrala Mântuirii Neamului este una națională, bun al întregului popor român. Păstrez de la Sanctitatea Sa Bartolomeu I, ca plăcută amintire, o cruciuliță pe care mi-a dăruit-o cu ocazia vizitei pe care i-am făcut-o la Patriarhia ecumenică de la Istanbul, în împrejurările amintite.         Vizitatorul orașului Istanbul, pasionat de cultură, nu trebuie să omită din programul său Catedrala Sf. Sofia sau Moscheea Albastră, pentru a înțelege mai bine combinația stilurilor arhitecturale de astăzi. Prima biserică cu numele de Sfânta Sofia sau Hagia Sofia (Sfânta Înțelepciune) a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 după Hristos. Constantin cel Mare a fost un împărat roman între 306-337. În 330 a fondat o nouă capitală cu numele său Constantinopol (actualul Istanbul). Constantin cel Mare a pus capăt persecuțiilor creștinilor prin Edictul de la Milano din 313, iar la Primul Sinod de la Niceea din 325 a decretat creștinismul ca religie oficială a Imperiului roman. Se spune că ar fi fost botezat creștin de papa Silvestru I, cu aceeași apă în care a fost vindecat de o boală molipsitoare. După numeroase deteriorări și incendii catedrala Sf. Sofia a fost restaurată la ordinal  împăratului Iustinian (527-565), considerată a opta minune a lumii, servind drept catedrală a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, până în 1453, când a fost transformată în moschee de către turci. 

În Orizont și stil din Trilogia culturii Lucian Blaga vorbește despre stilul arhitectural sofianic având în vedere Catedrala Sf. Sofia din Istanbul, comparativ cu stilul gotic. Stilul sofianic ar sugera Transcendentul, Dumnezeirea care coboară spre pământ, de unde și cupola boltită, arcuită a bisericilor ortodoxe, spre deosebire de turnurile gotice, ascuțite care năzuiesc, țintesc privirea spre cer.

Denumirea de Catedrală a Mântuirii Neamului a fost foarte bine aleasă, pornind de la ineranța, infaibilitatea relatărilor biblice. Strămoșii neamului omenesc, Adam și Eva, fiindcă au încălcat porunca divină de a nu gusta din pomul interzis, și-au pierdut veșnicia, fiind obligați să- și câștige cu sudoarea frunții pâinea cea de toate zilele. În marea Sa milă și dragoste Dumnezeu a conceput un fiu, pe Iisus Hristos, pe care l-a trimis pe pământ, printre oameni, pentru ca cei care vor crede în El să poată fi mântuiți. În aramaică, vechea limbă ebraică, Dumnezeu mântuiește se spunea Yieșua, de unde și numele de Iisus Hristos, în respectul și credința căruia a fost construită și Catedrala Mântuirii Neamului din București.                                                                                       

Într-un Psalm din 1927, Tudor Arghezi, între credință și tăgadă, ne dă o lecție de larg ecumenism religios: „Port în mine semnul, ca o chezășie,/Că am leacul mare-al morții tuturor.”