Primăria oraşului Ştei a organizat, vineri, o amplă acţiune de igienizare şi ecologizare, în care au fost implicaţi atât muncitorii de la spaţii verzi, din cadrul Primăriei, cât şi elevii şteieni.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Ziua Veteranilor Unităţii la Jandarmeria Bihor
Sâmbătă, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, a avut loc "Ziua Veteranilor Unităţii". La această activitate au participat 30 de foşti jandarmi, atât ofiţeri, cât şi subofiţeri.
- 29 Martie 2010
- Citeste
Dezbatere publică privind reabilitarea clădirilor de patrimoniu
Primăria municipiului Oradea a întocmit un proiect al Regulamentului de acordare a unor ajutoare financiare pentru imobilele cu valoare culturală de pe raza municipiului Oradea. Acesta cuprinde situaţiile în care se pot acorda contribuţii financiare, condiţiile pentru acordarea acestora, beneficiarii, precum şi documentele necesare a fi depuse în acest sens.
- 29 Martie 2010
- Citeste
Părvanov acuză Guvernul că ignoră măsurile anticriză
- 29 Martie 2010
- Citeste
Abbas vrea suspendarea colonizării în Ierusalim
- 29 Martie 2010
- Citeste
Jaf armat la un cazinou din nordul Elveţiei
- 29 Martie 2010
- Citeste
Italienii au votat pentru alegerile regionale
- 29 Martie 2010
- Citeste
Drumul spre Campionatul Mondial de Hip-Hop trece pe la Oradea
Atmosferă incendiară, sâmbătă, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, cu prilejul primei ediţii a Campionatului Naţional de Dans "Hip Hop International (HHI)România", care a aliniat la start zeci de concurenţi, din Bucureşti, Brăila, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Marghita, Oradea, Piteşti, Satu-Mare etc., dornici să câştige marele premiu, care a constat în contravaloarea biletelor de avion pentru deplasarea la Campionatul Mondial de Hip Hop, care va avea loc în perioada 27 iulie-1 august 2010, în Las Vegas.
- 29 Martie 2010
- Citeste
Agenda guvernamentală
- 29 Martie 2010
- Citeste
Orădenii au celebrat Ora Pământului la flacăra lumânării
Zeci de copii şi tineri au sărbătorit sâmbătă seara, alături de un miliard de oameni din întreaga lume, Ora Pâmântului. Timp de o oră, orădenii adunaţi în faţa Teatrului de Stat din Oradea au aprins lumânări şi au asistat la un spectacol de muzică susţinut de mai multe trupe orădene.
- 29 Martie 2010
- Citeste


