Două echipe de liga a III-a, Luceafărul Oradea şi CS Ineu, s-au confruntat ieri pe terenul sintetic din Salonta, într-un meci de verificare. Echipa orădeană a învins cu 3-2, ocupanta locului 7 în Seria a V-a.
Titlurile zilei
-
Acord între Consiliul Județean Bihor și 87 de primării - Servicii online mai simple
Consiliul Județean Bihor a aprobat, săptămâna trecută, două hotărâri prin care județul și 87 de primării intră într-un proiect comun de digitalizare, finanțat aproape integral din fonduri europene. Astfel, certificatul fiscal, certificatul de urbanism sau adeverința de la registrul agricol vor putea fi obținute online, fără drumuri la ghișeu.
-
Prima ediție la Muzeul Țării Crișurilor și Cinema Palace - Les Films de Cannes à Oradea
Festivalul „Les Films de Cannes” ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie. Prima ediție se lansează cu un eveniment special organizat de Muzeul Țării Crișurilor, joi, 29 octombrie, de la ora 19.00.
-
Teatrul de Stat din Oradea - Fațada a fost reparată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reparată, luni, 19 octombrie, având loc recepția la terminarea lucrărilor.
-
La Ștei, eveniment internațional - Istorie, patrimoniu și noi perspective
Orașul Ștei a găzduit o etapă a proiectului internațional dedicat patrimoniului disonant, realizat în colaborare cu EuroClio, ATRIUM și Uncomfortable Oxford.
-
Studenți ai Universității din Oradea, premiați la Cluj - Competiție de idei antreprenoriale
Tinerii membri ai Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea (SAS-UO) au participat, săptămâna trecută, la o competiție a ideilor de afaceri din domeniul IT desfășurată la Cluj.
-
ISU Bihor și partenerii britanici de la „Operation Sabre”, împreună pentru perfecționarea comenzii intervențiilor - Stagiu avansat de pregătire
Pompieri militari bihoreni și specialiști britanici au participat, în perioada 12-16 octombrie, la un stagiu avansat de pregătire, care a îmbinat investigarea incendiilor cu managementul intervențiilor și exercițiile tactice în teren.
Drumul atleţilor spre performanţă trece prin Băile Felix
Desfăşurat ieri în pădurea din Băile Felix, concursul naţional de cros a avut ca miză principală calificarea la Balcaniadă, pentru care au obţinut "bilete" primii patru clasaţi în fiecare cursă. S-a concurat la categoriile de vârstă seniori, tineret şi juniori. Printre participanţi s-au numărat şi câţiva sportivi orădeni, legitimaţi la CSŞ "Mihai Viteazul", CSM-CS Crişul şi CSM-CSU Oradea.
- 12 Februarie 2010
- Citeste
FOTBAL INTERNAŢIONAL
- 12 Februarie 2010
- Citeste
Păstrăv proaspăt în hypermarketurile Carrefour
Carrefour România a lansat ieri, în toate hypermarketurile sale, cea de-a doua Filieră a Calităţii, după cea de porc, din martie 2008, de această dată, ca răspuns la creşterea riscurilor din industria alimentară în ceea ce priveşte păstrăvul proaspăt.
- 12 Februarie 2010
- Citeste
Zborul leilor din Oradea
Grădina zoologică din Oradea ar trebui pur şi simplu desfiinţată. Stabilimentul nu îşi mai merită numele, fiind o adevărată ocnă pentru câteva biete animale captive în spatele gratiilor şi pereţilor de beton. Însăşi noţiunea de "grădină zoologică" a suferit în ultimii ani intense transformări, sub presiunea ecologiştilor şi a asociaţiilor pentru protecţia animalelor din toată lumea. Viitorul aparţine parcurilor naturale, în care animalele sunt protejate şi trăiesc în libertate, iar oamenii pot să le viziteze printr-un turism ecologic care să nu le afecteze existenţa. Închiderea unui animal sălbatic într-o cuşcă este o barbarie. Justificarea subvenţionării unei închisori zoologice prin nevoia de educaţie a copiilor reprezintă un afront la adresa bunului simţ.
- 12 Februarie 2010
- Citeste
Dublă lansare de carte la Zilele Liceului 'Aurel Lazăr'
În cadrul Zileleor Liceului Teoretic "Aurel Lazăr" ieri a avut loc lansarea cărţii "Raze de lumină în cultura orădeană interbelică", scrisă de un colectiv de autori coordonat de Livia Ghiurcuţa, şi a volumului de poezii "În aşteptarea cuvintelor", semnat de profesoara Gabriela Goudenhooft. La eveniment au luat parte, alături de cadre didactice şi elevi, şi Ioan Micu - directorul liceului, Ilie Crăciun - inspector şcoalar general adjunct, Mircea Bradu - directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor.
- 12 Februarie 2010
- Citeste
prima pagina
- 12 Februarie 2010
- Citeste
30 de cazuri de dopaj
Treizeci de sportivi au fost depistaţi pozitiv şi nu vor putea participa la Jocurile Olimpice de la Vancouver, a anunţat directorul de comunicare al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Mark Adams.
- 12 Februarie 2010
- Citeste
Soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA
Soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare se face potrivit Procedurii aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1857/2007.
- 12 Februarie 2010
- Citeste
Calitatea apelor din judeţul Bihor - Concluzii pe durata a trei luni de monitorizare şi analize
Direcţia Apelor Crişuri, cu sediul în Oradea, a prezentat un raport referitor la calitatea apelor din Bazinul hidrografic Crişuri, areal ce ocupă, din punct de vedere administrativ, integral judeţul Bihor, şi părţi (în proporţii diferite) din judeţul Arad, Sălaj, Satu Mare, Hunedoara şi Cluj.
- 12 Februarie 2010
- Citeste


