Grădina zoologică din Oradea ar trebui pur şi simplu desfiinţată. Stabilimentul nu îşi mai merită numele, fiind o adevărată ocnă pentru câteva biete animale captive în spatele gratiilor şi pereţilor de beton. Însăşi noţiunea de "grădină zoologică" a suferit în ultimii ani intense transformări, sub presiunea ecologiştilor şi a asociaţiilor pentru protecţia animalelor din toată lumea. Viitorul aparţine parcurilor naturale, în care animalele sunt protejate şi trăiesc în libertate, iar oamenii pot să le viziteze printr-un turism ecologic care să nu le afecteze existenţa. Închiderea unui animal sălbatic într-o cuşcă este o barbarie. Justificarea subvenţionării unei închisori zoologice prin nevoia de educaţie a copiilor reprezintă un afront la adresa bunului simţ.

 

De câteva luni mass-media relatează evacuarea leilor din Oradea către alte zări. Într-un oraş tot mai afectat de provincialism, în care nu se întâmplă nimic notabil, zborul leilor către alte zări mai primitoare este un prilej de evadare din rutina cenuşie. Nu e de mirare că mutarea leilor, filmată pas cu pas într-un documentar BBC, s-a transformat într-un moment de glorie pentru urbea lăţită peste Criş şi Peţa. Documentarul va fi preluat, în mod cert, de alte zeci de canale TV, evenimentul va deveni planetar. Oradea va deveni mai cunoscută datorită eliberării leilor din închisoare, decât datorită clădirilor în art-nouveau sau a apelor termale din Băile Felix. Pentru asta, ca orădean, eu mă simt umilit.

Oradea nu şi-a salvat animalele, ci le-a ţinut prizoniere până în ultima clipă. În cele două decenii trăite în libertate, orădenii au uitat cum e să fii ţinut în cuşcă. Loviţi de greutăţile tranziţiei, nu au avut timp să se gândească altfel la Zoo decât aşa cum erau obişnuiţi de multă vreme. "La moime" însemna locul de detenţie al animalelor, dar şi zona în care se urcau în tiruri adevăratele "moime". Animalele deveniseră doar nişte exponate închise în morminte vii, doi metri pe doi, răcorite cu furtunul când intrau în călduri, hrănite cu îngheţată expirată, bătute când începeau să urle la lună chemându-şi străbunii. Plimbarea cu copilul de mână prin faţa celulelor de condamnaţi fără cuvinte intrase în rutina duminicilor golite de semnificaţii divine. Cine să mai vadă galbenul dureros, de savană pierdută, din ochii unui pui leu născut între betoane umede? E greu să ceri unor oameni cu destule probleme pe cap, cu grija zilei de mâine mai acută decât orice aripă frântă în cuştile de fier să arate compasiune unor biete animale sălbatice. Nicio scuză nu au însă cei aleşi de orădeni să-i conducă, să poarte de grijă urbei în care trăiesc, să o gospodărească aşa cum se cuvine. Ani la rândul consilierii locali şi primarii oraşului au alocat bani pentru hrană şi cam atât. "Nu avem bani de modernizare", "nu sunt fonduri" au fost explicaţiile edililor. Au păstrat închisoarea animalelor dintr-un inexplicabil orgoliu dat de o falsă certitudine că "Oradea are Grădină Zoo" şi ar atrage astfel turişti şi vizitatori. Au obţinut exact contrariul. La Zoo s-a format o clică ce făcea afaceri cu bietele animale, pe banii orădenilor. În special leii erau cei vizaţi, din vânzarea unui pui de leu pe piaţa neagră ieşind bani frumoşi. Asta este explicaţia pentru înmulţirea fără măsură a leilor din Oradea, un nefericit clan de regi înlănţuiţi, scoşi la talcioc. Mulţi dintre puii rămaşi nevânduţi au fost omorâţi cu sânge rece, apoi daţi drept hrană propriilor părinţi. Niciunui gospodar al urbei nu i-a păsat de animale. Când anumite grupuri de interese au pus ochii pe terenul "moimelor", alţii s-au împotrivit, nu de grija animalelor, ci pentru că nu puteau ei să-şi înfigă ghearele. A trebuit să vină o femeie hotărâtă să facă ceea ce ar fi trebuit să facă de mult bărbaţii aleşi ai urbei. Noua directoare de la Zoo, un medic veterinar dedicat protejării animalelor, a cerut ajutor în străinătate. A salvat leii. Preţul: un dram de umilinţă - pentru unii, un ridicat de umeri - pentru alţii. Suportabil, doar este pentru o cauză dreaptă.

 

Dacă municipalitatea nu îşi permite să ţină animale sălbatice în condiţii decente, mai bine să renunţe la ele. Mai bine să economisească bani şi să caute finanţare pentru un parc zoologic modern, decât să ţină captive, în cuşti, suflete nevinovate. Un filosof german spunea despre compasiunea faţă de animale că este intim legată de bunătatea caracterului şi se poate afirma cu siguranţă că cel crud faţă de animale nu poate fi un om bun. Dacă este adevărat, avem o mare problemă...