Sâmbătă, 4 decembrie, va avea loc o nouă ediţie a acţiunii lunare privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Sâmbătă, 4 decembrie, va avea loc o nouă ediţie a acţiunii lunare privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
OTL invită orădenii, cu mic, cu mare, la plimbări de agrement cu Tramvaiul de Epocă.
La OTL se află în teste autobuzul 100% electric Man Lion’s City 12E. Acesta va circula începând de sâmbătă, 4 decembrie, pe străzile din municipiul Oradea.
Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, col. Sorin Caba, a fost avansat de președintele României, Klaus Iohannis, la gradul de general de brigadă. Şi alţi pompieri bihoreni au fost avansaţi în grad.
România a primit joi, 2 decembrie, prima tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cuantum de 1,851 miliarde euro din prefinanţarea totală de 3,793 miliarde euro din valoarea contribuţiei financiare pe anul 2021, a anunţat ieri Guvernul.
Municipalitatea orădeană a semnat contractul pentru reabilitarea sistemului de termoficare - etapa III. Acesta a fost încheiat cu asocierea formată din Igna Construct - lider, Avril - asociat 1, Crito Prod - asociat 2 și Mecatron - asociat 3.
Muzeul Țării Crișurilor organizează din nou atelierul „Să redescoperim Crăciunul de altădată”, dedicat copiilor şi părinţilor care doresc să înveţe să confecţioneze podoabe şi ornamente din materiale aflate la îndemâna oricuri.
Teatrul Regina Maria și Centrul de Cultură al Județului Bihor au organizat, miercuri, 1 decembrie, în Sala Mare a teatrului, spectacolul aniversar „Un pământ numit România”.
În cadrul ședinței Comisiei municipale de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT), de săptămâna trecută, a fost avizat favorabil proiectul de reabilitare a Bisericii Romano-Catolice „Pogorârea Sfântului Spirit”, situată pe str. Dunării nr. 1.
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din 29 noiembrie, programul de interes județean „Împreună pentru un județ curat”, destinat exclusiv autorităților publice locale din Bihor.