Ediția a II-a a evenimentului-manifest Street Delivery Oradea se va desfășura în 18, 19 și 20 iunie, în trei locații din oraș: Parcul Petőfi Sándor, Parcul Libertății și malul Crișului Repede, între podul Centenarului și podul Decebal.

Ediția a II-a a evenimentului-manifest Street Delivery Oradea se va desfășura în 18, 19 și 20 iunie, în trei locații din oraș: Parcul Petőfi Sándor, Parcul Libertății și malul Crișului Repede, între podul Centenarului și podul Decebal.
Doina Cosor este noul director executiv al Casei Județene de Pensii Bihor. Aceasta a fost numită joi, 17 iunie, prin Ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
În prima jumătate a lunii iunie, în judeţul Bihor au fost organizate peste 60 de acţiuni de ecologizare în cadrul Campionatului bihorean al curăţeniei, organizat de ADI Ecolect, cantitatea de deşeuri colectată fiind de două ori mai mare decât până acum.
Deși a pierdut în instanță procesul cu asociațiile de proprietari care au contestat regulamentul spațiilor verzi, Primăria Municipiului Oradea pune în dezbatere publică un nou regulament, asemănător în mare parte cu primul, dar pentru care asociațiile de proprietari nu vor trebui să semneze protocoale. Amenzile vor rămâne ca înainte.
Șoferii care vor intra cu mașinile în zonele pietonale din Oradea vor plăti amenzi de 2.500 de lei. Sancțiunea este prevăzută în noul Regulament privind accesul controlat al vehiculelor în Zona Pietonală Centrală din municipiul Oradea, care va intra în dezbatere publică de astăzi, 17 iunie, și care poate fi consultat 30 de zile pe site-ul instituției.
DSVSA Bihor a anunţat că, în perioada 6 mai - 15 iunie, în județul Bihor au fost diagnosticate, la porcii domestici, 12 noi focare de pestă porcină africană în localitățile Săcueni, Ciocaia și Olosig (aparținând de orașul Săcuieni) și localitatea Inand (comuna Cefa).
Una dintre cele mai reprezentative voci ale generației ei din Bihor, Bianca Diana Popa a ajuns în finala emisiunii „Vedeta Populară”, de pe TVR1, fiind apreciată pentru inteligența artistică deosebită de care a dat dovadă.
Naveta elevilor va fi decontată în sume stabilite, miercuri, prin ordonanță de Guvern, valoarea medie a unui abonament fiind de 770 de lei per elev pentru 34 de săptămâni. Pentru prima dată în România, va fi plătită și naveta elevilor care au de parcurs mai mult de 50 de kilometri.
Un bărbat în vârstă de 52 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu bicicleta în poarta unui imobil din Oradea.
Autoritățile anunță că începând de miercuri se poate circula pe Transalpina. Șoseaua aflată la cea mai mare înălțime din România a fost deszăpezită de utilaje. Totuși prin zonă nu pot circula decât autoturismele.