Orădenii și bihorenii s-au mobilizat în sprijinul ucrainenilor din orașul Ivano-Frankivsk, aproape 20 de tone de ajutoare încărcate în două camioane pornind joi spre vama Halmeu, de unde vor fi preluate de reprezentanții orașului ucrainean.

Transportul care a plecat ieri spre orașul ucrainean Ivano-Frankivsk este format din două camioane și cuprinde cca 20 de tone de produse, din care 12 tone de alimente și 8 tone de îmbrăcăminte, scutece și produse de igienă. Din întreaga cantitate de bunuri, cca 120 de metri cubi provin din donațiile colectate de primăriile din Bihor și transportate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor până la depozitul din Oradea. Convoiul umanitar este organizat de Primăria Oradea, cu sprijinul organizațiilor non-guvernamentale locale reunite în grupul „Bihor pentru Ucraina”.

„Primăria Oradea mulțumește firmei Rozoti, reprezentată de dl. Silaghi Zsolt, care a asigurat gratuit transportul ajutoarelor, punând la dispoziție cele două camioane. Totodată, municipalitatea mulțumește grupului de iniţiativă Bihor pentru Ucraina pentru mobilizarea exemplară de care a dat dovadă în coordonarea logistică a acestui sprijin umanitar. În egală măsură, mulțumirile se îndreaptă spre Prefectura Județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, primăriile din județ, cetățenii, firmele, fundațiile, cultele implicate și sutele de voluntari care și-au sacrificat din timpul lor pentru această cauză. Imaginea celor două camioane care se îndreaptă azi (joi - n.r.) spre Ucraina este de altfel imaginea solidarității și spiritului civic care caracterizează comunitatea orădeană și bihoreană”, a declarat city-managerul Mihai Jurca.

Nevoile orașului Ivano-Frankivsk, cu care Oradea are încheiat un acord de parteneriat încă din 2003, nu sunt doar cele legate de propria comunitate, având în vedere că administrația publică respectivă ajută acum și orașele bombardate din estul Ucrainei, mulți dintre locuitorii acestora refugiindu-se în Ivano-Frankivsk.

 

51 de primării au colectat produse

În urma ordinului de prefect emis în 26 februarie, prin care Instituția Prefectului - Județul Bihor solicita primăriilor să organizeze puncte de colectare pentru sprijinul populației civile din Ucraina, 51 de primării au colectat bunuri neperisabile de la cetățeni și ONG-uri. Unitățile administrativ-teritoriale care au răspuns solicitării sunt: Oradea, Beiuş, Marghita, Salonta, Aleşd, Săcueni, Ştei, Valea lui Mihai, Vaşcău, Abram, Abrămuţ, Avram Iancu, Batăr, Borod, Budureasa, Bulz, Buntești, Cărpinet, Cetariu, Cherechiu, Chişlaz, Ciumeghiu, Câmpani, Copăcel, Criștioru De Jos, Curtuişeni, Derna, Drăgănești, Drăgeşti, Girişu de Criș, Hidişelu de Sus, Ineu, Lazuri de Beiuş, Lăzăreni, Lunca, Mădăras, Măgeşti, Paleu, Pietroasa, Pocola, Roşiori, Săcădat, Sălacea, Sânmartin, Sârbi, Suplacul de Barcău, Şinteu, Tărcaia, Ţeţchea, Vadu Crişului și Toboliu.

Cancelaria prefectului menţionează că și alte primării din Bihor au colectat bunuri în sprijinul populației din Ucraina, care au fost expediate pe linie directă.

„Mulțumesc bihorenilor, primăriilor și firmei de transport Rozoti, care au răspuns prompt apelului de sprijinire a populației din Ucraina. Totodată, felicit ONG-urile bihorene care s-au implicat exemplar în acest demers. Colectarea de bunuri va continua și sper să ajungem la un grad și mai mare de implicare al primăriilor din Bihor”, a declarat prefectul Dumitru Ţiplea.  

Persoanele care doresc să ofere sprijin pot apela în continuare la unul din cele patru numere Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției: 0259.412.129, 0259.467.909, 0734.223.127 și 0734.223.125.

 

Bihor pentru Ucraina - mobilizare a 46 de fundații

Bihor pentru Ucraina este o iniţiativă a societăţii civile bihorene ce aduce împreună 46 de organizații non-guvernamentale, autorităţi publice locale şi judeţene, comunități religioase, antreprenori și bihoreni inimoși, pentru a concentra eforturile comunității în sprijinul ucrainenilor aflaţi în stare de război.

„Cu toții vrem să dăm o mână de ajutor, însă, în timpul unei crize umanitare, conjugarea şi coordonarea eforturilor de ajutorare sunt esențiale, pentru a nu risipi resursele. Rămâne deschis în continuare apelul către cetățeni, către firmele orădene, societățile din parcul industrial, care pot să vină în sprijinul ucrainenilor greu încercați de război, atât cu donații financiare, cu ajutoare, cu sprijin în rezolvarea diverselor probleme logistice (transport, depozitare, înfoliere marfă, cutii cartonate etc) sau cu munca de voluntariat de care este atât de mare nevoie acum”, a precizat Cătălin Popa, unul dintre coordonatorii grupului de iniţiativă.

Recomandările anterioare rămân valabile: produsele alimentare donate să aibă un termen de valabilitate cât mai mare, iar îmbrăcămintea donată să fie în stare bună și să fie sortată atunci când se predă la centru, pentru a mai reduce din efortul voluntarilor.

Donațiile nu trebuie să se oprească aici, pentru că, din păcate, criza declanșată de război nu se va rezolva prea curând. Primăria Oradea împreună cu toți ce implicați va continua să organizeze și alte transporturi.

Trebuie știut că în Ivano-Frankivsk există o lipsă acută de produse în magazine, rutele de aprovizionare comerciale fiind grav afectate, foarte multe femei și copii refugiindu-se acum dinspre vestul spre estul Ucrainei. Astfel, toate sălile de sport și alte spații publice din Ivano sunt pline de refugiați care au plecat de la casele lor cu ce au putut.

De la deschiderea centrului destinat colectării de ajutoare pentru ucrainenii aflați în zonele de conflict s-au colectat o serie de produse de primă necesitate, lista completă a produselor de care este nevoie acum putând fi vizualizată pe site-ul www.bihorpentruucraina.ro.

 

Donații în bani sau produse

Donațiile în bani se pot face la contul deschis de Fundația Comunitară Oradea:

IBAN: RO35BACX0000002181914001, SWIFT BACXROBU, cu mențiunea „Ajutor pentru Ucraina”.Cei care vor să doneze o pot face la oricare din cele 46 de ONG-uri unite în grupul de iniţiativă „Bihor pentru Ucraina”. Centrul de colectare de pe str. Evreilor Deportați, nr. 32-34, este deschis sâmbătă și duminică, între orele 12.00-18.00, iar de luni până vineri, în intervalul orar 17.00-20.00.

Call-center-ul pus la dispoziție de grupul Bihor pentru Ucraina, la care se poate suna pentru informații suplimentare, este 0359.456.123. Sunt așteptați să se alăture inițiativei „Bihor pentru Ucraina” toți cei care vor să se implice activ în această acțiune umanitară.