Într-un articol despre naționalism, fascism, șovinism, nazism, hitlerism, publicat într-o carte pentru tineret, Vreau să știu..., Editura Universității din Oradea, 2025, scriam că în ciuda etimologiei și înțelesurilor majoritar pozitive, pentru a evita eventualele conotații negative, americanii folosesc în locul cuvântului naționalism mai sugestivul patriotism.                                                                                                                                              

În urmă cu șapte ani,  în august 2018, la vârsta de 81 de ani, a încetat din viață, ca urmare a unui cancer cerebral, John McCain, pilot torturat în timpul Războiului din Vietnam, devenit apoi senator republican, candidat la președinția SUA din 2008. L-am cunoscut personal la alegerile președintelui și pentru Congresul SUA din 2008.                                    

Ca membru supleant al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare din Europa (OSCE), din partea Parlamentului României, am participat ca observator la Alegerile generale ale preşedintelui Barack Obama şi pentru Congresul SUA din 4 noiembrie 2008. Turnurile Gemene din New York erau încă la pământ, doar Statuia Libertăţii ne primea cu aceeaşi încredere şi speranţă în viitor. În campania electorală am cunoscut-o și pe Hillary Clinton, căreia i-am strâns amândouă mâinile, fiindcă după ce a fost învinsă în competiţia internă din Partidul Democrat, s-a avântat cu un impresionant devotament partinic în susţinerea lui Barack Obama. Politicienii români ar putea învăța de aici că adversitatea, deosebirile de opinie dintr-un partid n-ar trebui să degenereze în dușmănie și răzbunare. Am fost plăcut surprins, în iunie 2014, să-l revăd la televizor, făcând parte din delegaţia americană la Bucureşti, ocazionată de criza politică din Ucraina, pe senatorul republican John McCain, contracandidatul lui Barack Obama, pe care l-am cunoscut, după cum vă spuneam, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2008.                                             

Reacțiile politicienilor americani după decesul lui McCain au fost numeroase și din diferite direcții. Fostul președinte Barack Obama, care l-a învins la prezidențialele din 2008, a declarat în mass-media: „John și cu mine veneam din generații diferite, am avut origini complet diferite și ne-am înfruntat la cel mai înalt nivel al politicii…Dar am împărtășit, în pofda diferențelor noastre, o fidelitate față de ceva foarte înalt, idealurile pentru care generații întregi de americani și de imigranți au luptat și s-au sacrificat”. Un alt președinte, cu două mandate la activ (2001-2009), George W. Bush a salutat și el un „om de convingere profundă și un patriot în cel mai înalt grad.” Fostul președinte democrat Bill Clinton, cinstind memoria lui John McCain, a ținut să sublinieze că „de multe ori, el a lăsat deoparte apartenența partizană” pentru a servi națiunea. Pentru senatorul republican Lindsey Graham, „America și Libertatea au pierdut unul dintre cei mai mari campioni ai lor.” Președintele Donald Trump, în conflict cu senatorul republican, a scris și el pe Twitter un scurt mesaj de condoleanțe, fără niciun cuvânt despre cariera și viața acestuia. De altfel, una dintre ultimele dorințe a le lui John McCain  a fost ca Trump să nu participle la înmormântarea sa.                                                                 

În campania electorală pentru alegerea președintelui american din 2020, după patru ani de mandat al președintelui republican Donald Trump (2017-2021), am scris un articol în favoarea contracandidatului democrat Joe Biden, pe care l-am publicat în cotidianul local Crișana. Dezamăgit de mandatul lui Donald Trump am intitulat articolul De la exemplul puterii la puterea exemplului. Cu o figură de stil numită chiasm (preluarea în ordine inversă a cuvintelor unor sintagme cu efecte antitetice) îmi exprimam credința că dacă fostul președinte a dat un exemplu de putere excesivă, noul președinte este convins de nevoia unei schimbări de la exemplul puterii la puterea exemplului în favoarea democrației, a oamenilor și statelor. Analiștii politici sunt de părere că cine deține puterea tinde să abuzeze de ea. Din păcate, în primul său mandat Donald Trump s-a dovedit a fi un președinte abuziv, luând măsuri de unul singur.                                                     

La alegerile din 5 noiembrie 2024, din motive de vârstă și sănătate, Joe Biden n-a mai candidat și a desemnat în locul său pe vicepreședinta partidului Kamala Harris, învinsă de Trump. Din primele zile ale celui de al doilea mandat, președintele Trump părea că este dispus să-și exercite puterea în interesul păcii și înțelegerilor între popoare. Am în vedere întâlnirile cu Putin, apoi cu Zelenski și reprezentanți ai țărilor NATO, care au avut loc în Alaska, demersurile pentru încetarea ostilităților dintre israelieni și palestinieni din Fâșia Gaza. În prezent însă, când negocierile de pace stagnează, amenințările continuă și se reiau experiențele nuleare, Trump a luat de unul singur hotărârea de a retrage din România, sub diferite pretexte, 1.000 de militari americani, fără cosultarea și aprobarea Congresului american, Senatului și Camerei Reprezentanților. În această situație, între 5-6 noiembrie a. c., secretarul general al NATO Mark Rutte a simțit nevoia să facă o vizită în România, situată pe flancul estic al alianței nord-atlantice, pentru a ne asigura de puterea și solidaritatea țărilor membre NATO, din care și America face parte. Cu această ocazie a fost organizat la București și Forumul NATO pentru industria de apărare. În momente dificile pentru această parte a lumii ne vin în minte avertismentele apocaliptice ale nefericitului președinte american J. F. Kennedy, asasinat de un conspiraționist fanatic la numai 46 de ani: „Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii.” Precauția, puterea exercitată în interesul păcii și înțelegerii între popoare este cea mai bună soluție pentru progresul și prosperitatea societății omenești. Patriotismul în înțeles american respinge orice pretenție de suveranism sau naționalism xenofob.4