Universitatea din Oradea a găzduit marți, 8 octombrie, vizita ambasadorului Republicii Portugalia în România, Paulo Cunha Alves. Acesta a declarat că a venit la instituția orădeană să pună „semințele unor viitoare colaborări”.

Universitatea din Oradea a găzduit marți, 8 octombrie, vizita ambasadorului Republicii Portugalia în România, Paulo Cunha Alves. Acesta a declarat că a venit la instituția orădeană să pună „semințele unor viitoare colaborări”.
Primarul Oradiei, Florin Birta și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan au primit marţi, 8 octombrie, vizita Excelenței Sale Paulo Cunha Alves, ambasadorul Portugaliei în România. Întâlnirea a fost moderată de consilierul primarului, Călin Corpaș.
Conducerea Universității din Oradea îi anunță pe studenți că se vor bucura în continuare de reducerea de 90% acordată lor pentru achiziționarea de abonamente OTL. Dar, de acum înainte, abonamentele vor fi decontate la Universitate, după ce studenții le vor plăti integral, la chioșcuri.
Asociația „Italiani în Bihor” organizează în data de 19 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Regina Maria, o seară dedicată muzicii, intitulată „Muzică pentru viață”. Pe scenă va urca maestrul Lorenzo Moroni, alături de artiști de renume, precum: Piero Mazzocchetti, Ovidiu Lazăr, Roxana Mureșan și Sonia Mosca.
Preotul-regizor Ciprian Mega va trebui să-și ia adio de la visul de a ajunge președinte al României, după ce Biroul Electoral Central i-a respins dosarul de candidatură.
Luni, 7 octombrie, a avut loc inaugurarea Anului Academic 2024-2025 la Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca - departamentul Oradea și a Seminarului Teologic Greco-Catolic orădean.
Caravana PAD, demers de informare și de conștientizare a importanței asigurării obligatorii a locuinței, derulat anual de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ajunge luni, 14 octombrie, la Oradea. Întâlnirea va avea loc în sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea, începând cu ora 10.30.
Sâmbătă, 5 octombrie, a fost inaugurat traseul memorial-tematic Calea Partizanilor din Apuseni. La eveniment au participat Alteța Sa Regală Principesa Sofia, urmași ai familiei Șușman, foști deținuți politici, numeroși studenți, dar și iubitori de istorie veniți din Arad, Bihor, Cluj, Constanța, Iași, Sibiu etc.
Au fost alegeri, în weekend, la Colegiul Medicilor (CM) Bihor. 671 de medici au ales noul Consiliu Județean al Medicilor Bihor în 4 și 5 octombrie. Cele mai multe voturi a primit actuala președintă a CM Bihor, Carmen Pantiș.
Alături de omologii maghiari, echipa Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri a verificat lucrările cu rol de apărare împotriva inundațiilor.