Până pe 1 august facultățile Universității din Oradea așteaptă absolvenții de bacalaureat să își depună dosarele. Instituția scoate la concurs 5.660 de locuri la licență, dintre care 1.700 bugetate și 3.066 de locuri la masterat, din care 800 bugetate.

 

Pe holurile de la Medicină, una dintre cele mai curtate facultăți, a bătut vântul atât luni, cât și marți. Luni, pentru că a fost ziua în care s-au anunțat rezultatele finale, după contestații, la bacalaureat, iar marți, pentru că... absolvenții nu aveau încă diplomelele. Cel puțin așa susțineau reprezentanții de la Medicină.

„Noutăți nu prea sunt, aceleași specializări, aceleași masterate, același număr de locuri. De mâine vor veni mai mulți, iar în zilele de sâmbătă, 14 și 21 iulie, vor fi cei mai mulți. Înscrierile se fac până pe 26 iulie, iar locurile, de obicei, se ocupă. Sunt și candidați care își depun dosare în mai multe centre universitare și renunță, chiar și după ce confirmă, așa că mai rămân câteva locuri și pe toamnă. La dosar trebuie depuse aceleași acte ca și anul trecut sau copii nelegalizate. În plus, avem un formular nou cu protecția datelor, care trebuie completat”, a declarat, pentru Crișana, Luminița Anda Șuta, secretar şef la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea.

Facultatea va avea anul acesta o capacitate de școlarizare de 560 de locuri din care 193 de locuri bugetate. Cele mai multe locuri, 81 bugetate, sunt la specializarea Medicină, urmată de Medicină dentară 40 de locuri și Farmacie - 20 de locuri. Pentru a ocupa aceste locuri, concurenții vor da teste grilă (în funcție de specializare, la alegere, din biologie sau chimie, organică sau anorganică) pe 27 și 28 iulie.

Universitatea din Oradea scoate la concurs 5.660 de locuri la cele 102 programe de studii licență, dintre care 1.700 sunt locuri bugetate, iar la cele 68 de programe de studii master sunt în total 3.066 de locuri, din care 800 locuri bugetate.

Cele 15 facultăți oferă o paletă largă de programe de studiu în toate domeniile fundamentale: matematică și științele naturii, științe inginerești, științe biologice și științe biomedicale, știinţe sociale, științe umaniste și arte, știința sportului și educației fizice, fiind una dintre puținele instituții de învățământ superior din România cu o gamă atât de variată de programe de studii care asigură formarea completă a studentului (licență, master, doctorat și studii postuniversitare).

Trebuie menționat că fiecare facultate are propriul calendar de admitere, acesta fiind afișat pe site-ul facultății și pe site-ul Universităţii din Oradea uoradea.ro - la secțiunea Admitere 2018 (admitere.uoradea.ro). Tot acolo se găsesc și detalii despre criteriile de admitere, documentele necesare și alte informații.