Condus de maestrul coregraf Ioan Silaghi, Ansamblul folcloric „Bihorul” a încheiat un an plin de satisfacții profesionale, bucurându-se de aprecierile publicului spectator.

„Începem anul nou în forță, cu gândul la următoarele proiecte de peste an. În debutul lunii martie, un grup de artiști din ansamblu va participa, în perioada 6-13 martie, la un festival internațional de dans din India, mai precis Mumbai, precum și în orașul Surat, așezat într-un golf din Marea Arabiei”, anunță maestrul coregraf Ioan Silaghi, directorul ansamblului Bihorul.

Următorul mare proiect al ansamblului se va desfășura în perioada 8-13 mai, la care va participa întregul colectivul de artiști. Este vorba despre festivalul „Harmonie” din localitatea Limburg, un oraș așezat în apropierea orașului Frankfurt am Main, eveniment organizat de Comunitatea Municipală din Limburg, în colaborare cu al doilea post de televiziune german (ZDF). La acest festival participă peste 200 de coruri și ansambluri folclorice, reprezentând 35 de țări, eveniment ce se desfășoară sub formă de concurs.

„Vom continua cu festivalul internațional de copii din Serbia, tot în luna mai, urmând festivalurile naționale peste vară și continuând cu spectacolele permanente pe care le desfășurăm. Acest ansamblu este instituție privată și ne auto-gospodărim din ce realizăm în urma spectacolelor susținute. Dumnezeu să ne ajute și să ne dea putere de muncă”, a concluzionat interlocutorul nostru.