"Borfaşii" bihoreni cer "imunitate" de martor
Mai mulţi bihoreni au solicitat să fie incluşi în programul pentru protecţia martorilor. O parte a cererilor au fost trimise de către condamnaţi sau arestaţi preventiv fie direct din penitenciar, fie prin intermediul rudelor. Cererile bihorenilor nu pot fi avizate favorabil, deoarece legea prevede că acestea pot fi făcute doar de către procurori. Până acum nici una dintre solicitările bihorenilor nu a fost aprobată. Nici procurorii şi nici conducerea Penitenciarului nu ştiu despre cererile făcute de infractori. Datorită cheltuielilor mari, până acum doar şapte persoane au fost incluse în programul pentru protecţia martorilor. Protecţia unui singur martor poate costa în acest moment circa 30.000 de Euro.
Secret total
Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM) funcţionează încă de anul trecut. Aici se fac sute de solicitări, fie din partea celor care doresc să dea informaţii despre anumite infracţiuni, fie din partea anchetatorilor. Singurii care au făcut până acum solicitări pentru protejarea unor martori sunt cei de la Centrul Zonal pentru Combaterea Crimei Organizate şi Antidrog Oradea (CZCCCAO). Aceste cereri s-au făcut în cel mai mare secret. La ONPM nu au sosit alte solicitări din partea Parchetelor. În schimb, din Oradea au plecat spre ONPM destul de multe solicitări din penitenciar sau de la arest preventiv. Aceste cereri vin din partea unor persoane condamnate pentru alte fapte decât acelea despre care sunt dispuse să vorbească. În schimbul turnării colegului de celulă, deţinutul încearcă să intre în programul de protecţie a martorilor şi să scape astfel şi de pedeapsă. Sunt multe persoane arestate care solicită să dea date şi informaţii despre o anume faptă, cerând în schimb reducerea pedepsei pentru care au fost condamnate sau chiar achitarea.
Borfaşii vor să scape de pedeapsă
Printre cei care au făcut cereri pentru a fi integraţi în programul de protecţie a martorilor se numără foarte mulţi borfaşi. Acest lucru este posibil, deoarece legea protecţiei martorilor se adresează şi persoanelor care au comis infracţiuni grave sau deosebit de grave din sfera crimei organizate, fapte de corupţie, tâlhării şi chiar tentative de omor. Potrivit Legii, aici pot fi incluse şi persoanele care se află în cursul executării unei pedepse cu închisoarea sau infractorii care dau date despre alţi infractori. Aşa se face că o parte a celor care ispăşesc pedepse cu închisoarea cer să fie integraţi în cadrul programului de protecţie a martorilor. Solicitanţii nu au nici o şansă pentru a fi primiţi în cadrul programului deoarece singurii care pot înainta cererile sunt procurorii sau judecătorii. Procurorii bihoreni sunt de părere că cererile pornesc de la infractorii care sunt condmnaţi şi care încearcă astfel să scape de pedeapsă. În penitenciare, colegii de celulă povestesc felul în care au ajuns acolo şi modul în care au comis faptele, lucruri pe care, de cele mai multe ori, nu le recunosc în faţa anchetatorilor. Unii infractori, intrând în posesia acestor date, îi toarnă pe colegii lor în speranţa că o vor duce mai bine. Alţii nu furnizează informaţiile decât dacă sunt primiţi în cadrul programului. Ei speră că astfel vor scăpa de pedeapsă, iar după ce vor fi eliberaţi nu vor trebui să muncească sau vor ajunge să fie "ascunşi" în străinătate.
Operaţii estetice pentu martori
Programul constă în audierea pe baza altor date de identitate, protejarea declaraţiei, măsuri de pază pe timpul transportului la instanţă sau la domiciliu, asigurarea unor sisteme de alarmare la domiciliu, punerea sub ascultare a telefonului cu aprobarea martorului şi a judecătorului, schimbarea domiciliului şi chiar a înfăţişării. Sumele cheltuite cu protejarea unui martor depind de măsurile care se iau în cadrul schemei de protecţie şi asistenţă, de perioada de timp, de numărul membrilor familiei etc. Cel mai puţin costisitor este un martor căruia i se acordă doar paza pe timpul deplasării de la domiciliu spre instanţă, aproximativ 50 de milioane de lei. Cel mai scump martor este acela care parcurge absolut toate etapele programului, suma putând depăşi 30.000 de euro. O parte a acestei sume este cheltuită pentru operaţia estetică prin care se realizează schimbarea înfăţişării. Unii dintre martori, chiar dacă sunt infractori, ar putea primi chiar şi arme.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.