Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de joi, 18 august, demararea procedurii de expropriere pentru prelungirea Centurii Beiuș înspre localitatea Delani. Tronsonul va avea o lungime de 2 kilometri și va fi prevăzut cu două benzi, câte una pe sens.

 

Drumul nou se va continua din viitorul nod rutier al Centurii Beiuș, de la intrarea în municipiu, pe DN76. Va urca, spre stânga, printre stația de deșeuri și pădure, până la drumul județean, înainte de Delani.

Tronsonul va avea o lungime de 2 kilometri și va fi prevăzut cu două benzi, câte una pe sens. Noul tronson va face legătura între Centura Beiuș și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș.

Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea proiectului este de puțin peste 22,3 milioane de lei. Proiectul ar putea fi finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

Hotărârea adoptată joi de Consiliul Județean Bihor cuprinde lista cu terenurile care constituie coridorul de expropriere necesar investiției, cu o suprafață totală de 27.974 mp. Valoarea despăgubirilor, conform raportului întocmit de evaluatori, se ridică la aproape 61,8 mii de lei.

„Acest tronson vine în prelungirea Centurii Beiuș, a cărei lungime este de 7,33 de kilometri. Varianta de ocolire va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracteristici: lățimea părții carosabile - 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x1,70 metri”, se afirmă într-un comunicat al CJ Bihor.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.