Recent, la Gorliz în Spania, s-a desfăşurat Campionatul Mondial Mondioring 2017. La categoria a 3-a, categoria cea mai înaltă şi cu gradul de dificultate cel mai ridicat, orădeanul Alexandru Bondar s-a clasat pe locul al 20-lea dintr-un total de 51 de persoane venite de pe întreg mapamondul.

Concursul a durat 3 zile şi a fost un adevărat maraton. Un concurs de calibrul acesta presupune concentrare maximă. Sunt necesare minim 30 de secunde pentru a pregăti câinele, mai exact orice exerciţiu presupune o pauză activă în care conductorul îi transmite câinelui ce exerciţiu urmează să execute. Timpii aceştia nu au fost respectaţi din păcate şi acest lucru s-a văzut la toţi concurenţii din acestă competiţie. Zilnic au fost pe terenul din Gorliz 17 concurenţi împreună cu partenerii lor necuvântători pentru a cucerii titlul mondial. După prima zi de concurs, niciunul dintre participanţi nu a trecut examenul.

Campionul nostru Alexandru Bondar, care vă reamintim că în luna aprilie a acestui an la FMBB 2017 a câştigat locul al III-lea la nivel mondial (un loc la care visează majoritatea iubitorilor de patrupede), dar şi multe alte premii interne şi internaţionale, împreună cu ciobănescul belgian Malinois, Dilara, a participat în a 2-a zi de concurs, puţin după ora 17.00, fiind penultimul concurent din acea zi. Elementele de dificultate sunt de fiecare dată altele în astfel de competiţii, terenul este mereu altul, obiectele de decor de pe teren sunt de asemenea altele. De această dată decorul a fost ales din mitologia Basca, o vrăjitoare lângă, un cazan cu smoală, o fântână cu apă, manechine gigantice îmbrăcate în stil basc, toate acestea acompaniate de muzică înfricoşătoare amplificată în momentele de execuţie a unui exerciţiu de dificultate urmărindu-se distragerea atenţiei câinelui.

Ciobănescul belgian Malinois Dilara, cu care Alexandru Bondar are cele mai mari performanţe din România, a obţinut de această dată locul al 20-lea în concurs la categoria a 3-a din 51 de concurenţi. Presiunea şi atitudinea juriului care grăbea concurenţii s-a resimţit pe tot parcursul concursului. „Drumul succesului este adesea presărat cu experienţe”, ne-a relatat Alexandru Bondar. Tot el ne-a confirmat că acest rezultat este unul bun pentru România, la acest concurs ţara noastră poziţionându-se pe locul al 10-lea. La Gorliz au participat 5 români, unul la categoria 1, unul la categoria a 2-a şi trei la categoria a 3-a, Alexandru şi Dilara având cel mai bun rezultat dintre români.

Acest sport este încă la început de drum în România, ţara noastră fiind reprezentată de un lot restrâns cu resurse limitate la investiţii personale. De data aceasta, pe locul I a terminat Franţa, unde selecţia reprezentativei se desfăşoară în mai multe etape din câteva zeci de concurenţi pe parcursul unui an competiţional.

Alexandru Bondar este şi arbitru internaţional. În acest week-end va fi în Cehia, la Bochovice, unde va arbitra campionatul Mondioring al Cehiei 2017. Drumul lui Alexandru Bondar este unul coerent în lumea canină, el având un limbaj comun cu necuvântătoarele cu care lucrează. Are 42 de ani şi a ieşit pe terenul de concurs de la vârstă de 19 ani. Iubeşte câinii de când s-a născut, practic când nici nu avea bazele limbii române el deja comunica cu câinii. Când faci cu pasiune ceea ce îţi place rezultatele apar necontenit.

Anul acesta a fost invitat ca arbitru în Belgia, Franţa, Cehia, România (Deva, Piteşti), a ţinut seminarii lunare în România cu nume mondiale din domeniul Mondioring-ului, a fost invitat să ţină seminarii în Ucrainia, a mers lunar la seminarii şi workshop-uri canine în Ungaria, Belgia şi Franţa. Toată această cunoaştere se vede în participarea la concursuri din România (Bucureşti, Arad) şi în străinătate (Grecia, Franţa, Belgia, Elveţia şi Germania, la Halle an der  Saale). Pe Alexandru Bondar în găsiţi pe pagina clubdresaj.ro şi pe facebook BraveheartOradinum.