Casa de Asigurări de Sănătate Bihor a anunțat ieri că, la nivelul judeţului, toţi cei 332 de medici de familie care se aflau în contract cu CAS Bihor au semnat până joi actele adiţionale de prelungire a contractelor.

Documentele prin care contractele de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu CAS Bihor sunt prelungite astfel până la finalul lunii martie 2018.

„Acest lucru presupune că pacienţii vor putea beneficia de servicii medicale gratuite în continuare. Pacienţii au acces, ca şi până acum, la bilete de trimitere, reţete şi consultaţii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor”, se afirmă în comunicatul CAS Bihor.

Protestul medicilor a început la jumătatea anului trecut, trecând prin toate fazele. Aceștia au protestat în data de 15 noiembrie 2017 în Piața Victoriei, având o întâlniere cu premeirul Mihai Todose și cu ministrul Sănătății, Florian Bodog, în care li s-a promis că se vor rezolva problemele din sistem.

La începutul anului 2018 o parte dintre medicii de familie au refuzat să semneze actele adiționale pentru prelungirea contractelor cu Casele de Asigurări de Sănătate. La sfârșitul săptămânii trecute, la nivel național, 25% dintre medici anunțau că nu vor semna. Situația s-a schimbat radical ieri, deși revendicările nu le-au fost soluționate.

Doctorii, care asigură 70% din totalul serviciilor medicale primite de pacienți în România, susțin că timpul petrecut de medic cu pacient a scăzut dramatic, relația medic-pacient fiind transformată în una birocratică. Ei au cerut alocarea de minimum 10% din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, față de 5,8% în prezent, pentru crearea unui echilibru în finanțarea sistemului public de sănătate, crearea mediului propice unei relații funcționale medic-familie, prin debirocratizarea sistemului și neîngrădirea ariei de competențe ale medicului de familie în relația cu pacientul și recunoașterea importanței muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate și respectarea drepturilor constituționale ale medicilor și pacienților. Un medic de familie are dreptul la 20 de consultații pe zi, primind pe o consultație între 10,89 și 14,52 de lei în funcție de pregătire (primar, specialist sau fără specialitate). Cu acești bani medicul trebuie să achite toate cheltuielile zilnice din cabinet, adică să își plătească asistenta (al cărei salariu a fost crescut de Guvern), chiria, taxele, logistica, instrumentarul etc. Concluzia amară este aceea că o consultație la un medic primar de medicina familiei este mai ieftină ca un tuns.