Deşi scos la mezat pentru a stinge din datoriile acumulate - Vânzarea Ştrandului Venus s-a împotmolit în me(a)ndrele justiţiei
Societatea de Gospodărire Comunală şi Locativă Sânmartin (SGCLP), aflată în subordinea Consiliului Local Sânmartin, nu şi-a achitat nici până acum datoriile către Compania de Apă Oradea. Vânzarea Ştrandului Venus pentru achitarea datoriilor acumulate pentru facturile de apă pare să fi fost o simplă strategie a Primăriei Sânmartin. La două luni de la licitaţia organizată, contractul de vânzare nu a fost semnat, între timp CL Sânmartin fiind acţionată în instanţă de către proprietarii chioşcurilor din incinta unităţii de agrement care pretind să li se respecte dreptul de preempţiune pentru cumpărarea terenului de sub acestea...
Unul dintre consilierii locali, Cristina Laza, membru PRM, a tras încă de săptămâna trecută un semnal de alarmă cu privire la datoriile în creştere ale SGCLS către CAO. În plus, acesta preciza că vânzarea Ştrandului Venus este incertă, atâta timp cât situaţia juridică a terenului nu a fost rezolvată, pe rol aflându-se mai multe procese pe rol privind anumite suprafeţe din perimetrul unităţii în discuţie. "În condiţiile în care SGCLS are peste 5 milioane de lei datorii, aceasta face angajări pe salarii destul de bune. În plus, ştrandul nu poate fi vândut din cauză că Primăria nu a clarificat situaţia juridică a terenului. Aici, se pare, mai multe persoane au teren", ne-a declarat Cristina Laza.
Primarul de Sânmartin, Lucian Popuş, ne-a îndrumat pentru informaţii suplimentare către SCT Felix, societatea căreia, în urma licitaţiei, i-ar reveni dreptul să negocieze cumpărarea ştrandului. "În urma licitaţiei ne-am câştigat dreptul de negociere. Ulterior au apărut probleme cu proprietarii de chioşcuri care au acţionat în instanţă CL Sânmartin pentru dreptul lor de preempţiune privind vânzarea terenului. Apoi, o altă persoană fizică a revendicat o suprafaţă din terenul din ştrand. Noi nu renunţăm la dreptul nostru de negociere. Suntem potenţiali cumpărători de bună credinţă. Noi am achitat chiar şi o garanţie de participare de 100.000 de euro. Dar Primăria Sânmartin trebuie să-şi cureţe acest activ de păcate", ne-a declarat Florian Serac, directorul SCT Felix.
La fel ne nemulţumiţi de această situaţie sunt şi reprezentanţii CAO, care are de încasat 5.240.624 lei. "Cei de la Sânmartin nu ne-au achitat suma datorată. Mai pot spune că, din păcate, nici nu le putem opri apa, deoarece există o prevedere legală care spune că pe perioada de insolvenţă nu pot să-i sistez serviciile. La rândul nostru, nici noi nu putem plăti datoriile către furnizori. E un cerc vicios", ne-a declarat Ovidiu Gavra, directorul CAO.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.