După doi ani de pandemie - Marseilleza a răsunat din nou în Oradea
Vive la France! Sunt cuvintele care au răsunat în urmă cu 233 de ani pe străzile Parisului. La 14 iulie 1789, căderea Bastilliei, ca simbol al monarhismului, a însemnat pentru Franţa recunoaşterea valorilor democratice, a libertăţii şi a drepturilor omului.
Fundaţia Franco-Română Oradea a marcat, ieri, Ziua Națională a Franței, la Monumentul eroilor francezi, situat în Parcul 1 Decembrie din municipiu.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale Franţei şi României, și a continuat cu o slujbă de Te Deum oficiată de preotul greco-catolic Alin Arendaș, însoțit de Radu Bala, absolvent de Teologie.
Despre însemnătatea zilei de 14 iulie a vorbit Veturian Antoniu Raţ, elev la Liceul „Mihai Eminescu” din Oradea.
„14 iulie reprezintă fundamentul Franţei moderne și un moment crucial pentru Europa și lumea întreagă. Căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, de care și la București ne amintește o stradă centrală ce poartă acest nume, a marcat, o dată cu începutul Revoluției franceze, apariția unor concepte care s-au răspândit în întreaga lume: statul de drept, libertatea, egalitatea. Această sărbătoare reprezintă și o excelentă oportunitate de a reflecta asupra relațiilor noastre bilaterale. România și Franța, legate printr-un parteneriat strategic puternic, se bucură de o prietenie de lungă durată. Avem o legătură înrădăcinată în istorie, pe care atât România, cât și Franța au știut să o întrețină și să o cultive și care astăzi este orientată spre viitor”, a subliniat, printre altele, elevul Veturian Antoniu Raț.
Acesta a menționat că apartenența la o istorie și o cultură comune, aprecierea și inspirația pe care elitele românești le-au găsit în relația cu Franța au ecou în reperele care ne facilitează azi dialogul și înțelegerea reciprocă.
„Prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul nostru strategic este solid. Este de datoria noastră să adâncim această prietenie dintre popoarele noastre, să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul nostru, în spiritul valorilor europene pe care le împărtășim”, a concluzionat elevul orădean.
Programul a continuat cu un cântec în limba franceză (voce și chitară), susținut de Andrei Arad, elev la Liceul de Arte din Oradea, iar la final, a fost depusă o coroană de flori la monument din partea organizatorilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.