Sindicatul Europol prezintă noua uniformă a polițiștilor: Rupturi care apar în zona cusăturilor, banda de cauciuc care se descompune și bumbacul e de cea mai proastă calitate.

 

Costul, susțin sindicaliștii, a ajuns aproape triplu, de la aproximativ 2.800 la aproximativ 7.500 de lei.

„Nu, nu este vorba despre un tricou găsit în punga de pufuleți cu surprize. Este chiar tricoul din componența noii uniforme de poliție. Așa arată tricoul de «intervenți», spălat de 3 ori, la o temperatură de 30 grade, conform instrucțiunilor.

Sigur, ne așteptăm ca Poliția Română să spună din nou, tot «pe surse», că poza este fake, sau că polițistul a deteriorat intenționat tricoul. La etajul 1 al IGPR-ului totul e în «parametri» iar materialele «se încadrează în specificațiile tehnice de produs»”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Europol.

Sindicaliștii afirmă că „rupturile care apar în zona cusăturilor, banda de cauciuc care se descompune și bumbacul de cea mai proastă calitate, îi fac invidioși pe cei mai mari producători de textile din China”.

„Niciodată nu s-a înregistrat un raport calitate-preț atât de mare. Să plătești atât de mult pentru un material atât de slab calitativ, este visul oricărui comerciant. Este inexplicabil cum Poliția Română depune eforturi consistente, inclusiv prin interpelarea unor jurnaliști pe firul scurt, pentru a diminua impactul mediatic cu privire la fiasco-ul schimbării noii uniforme, al cărui cost a ajuns aproape triplu, de la aprox. 2.800 lei la aprox. 7.500 lei”, se arată în finalul postării.