O femeie fără adăpost a fost salvată, marţi seara, de pompierii orădeni, după ce în canalul în care aceasta dormea, a izbucnit un incendiu.

Un apelant al numărului unic 112 sesiza, marţi seara, în jurul orei 20.15,  Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” cu privire la producerea unui incendiu într-un mic punct termic dezafectat, de pe strada Forajului din municipiul Oradea. La fața locului s-au deplasat cu operativitate pompierii Detașamentului 1 Oradea, care, utilizând scara de fereastră, au coborât într-un canal adânc de aproximativ doi metri din interiorul punctului termic, unde au găsit o persoană fără adăpost, care dormea în apropierea focarului de incendiu. Pompierii militari au evacuat de urgență femeia, salvându-i astfel viața și au procedat la stingerea incendiului care se manifesta la deșeurile textile și de carton din interiorul canalului. Din fericire, femeia, în vârstă de 40 de ani, nu a fost rănită, aceasta fiind evacuată de salvatori înainte de a se intoxica cu fum sau de a suferi arsuri.