Anul acesta, în luna iunie, s-au împlinit opt ani de când Ion Davideanu își doarme somnul de veci în Cimitirul Municipal. Odată cu proiectul Administrației Domeniului Public Oradea, privind identificarea personalităţilor marcante înmormântate în cimitir, numele celui care a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai urbei noastre merită a fi luat în evidență.

 

Trăia prin şi pentru poezie...

Ion Davideanu își abandonase de tot viaţa personală sau de familie (era divorțat și avea un băiat). Și-a trăit poezia cu o voluptate atroce, disimulată într-o sensibilitate contemplativă, omul şi poetul contopindu-se în poeme calde, plăcute, empatice şi pline de mesaj.

Trist este că, după moartea sa, locul unde își doarme somnul de veci a rămas în uitare, pământul de pe mormânt s-a lăsat, fiind năpădit de o iarbă deasă și uscată.

Poetul Alexandru Sfârlea este cel care, în urmă cu ceva vreme, după ce crucea de fier de la căpătâi a dispărut (fiind probabil prea atractivă pentru hoții de fier vechi), a adus o cruce de lemn, pe care a scris cu litere de tipar: „Ion Davideanu – Poet”. În alte condiții, mormântul celui premiat în 2007 de Municipalitatea orădeană cu Premiul de Excelență pentru Literatură avea să rămână în anonimat. De câte ori vine la mormântul socrilor săi, Sfârlea nu uită să-l „viziteze” pe bunul său prieten. În memoria sa, a scris și un poem (care poate fi lecturat la finalul acestui text), intitulat „Despre fosta Astoria”, apărut în 2015, în volumul de „sfârlezii” - „Ținutul Bucuriilor Ascunse”.

 

In memoriam

Ion Davideanu s-a născut în 15 ianuarie, celebra zi de naştere a lui Mihai Eminescu. S-a întâmplat ca data înmormântării sale să cadă pe 15 iunie (anul 2010), ziua stingerii lui Eminescu, dar această nouă coincidenţă, cu siguranţă, nu i-ar fi convenit celui dispărut, dintr-un benefic sentiment de firească umilinţă. Născut în anul 1938, în satul Cărăsău, comuna Cociuba Mare, poetul Ion Davideanu a urmat Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, iar apoi, Şcoala Tehnică Sanitară din Oradea. A publicat volumele de versuri: Gravuri (1977), Zbor deschis (1979), Pe-o frunză din plai (1989), Reprezentările (1996), Poetul iese din sine (1997), Parodii (1997), Parole (1998), Amintiri despre Radu Enescu (proză 1998), Manuscrisul neterminat (1999), Ruginile de pe jos (2000), Singura mea lunetă (2003), Aura invizibilă (2009). Era membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A debutat în anul 1961, în cotidianul CRIŞANA. Au scris elogios despre cel dispărut: Alexandru Andriţoiu, Gheorghe Grigurcu, Alexandru Cistelecan, Eugen Barbu, Radu Enescu, Constanţa Buzea, Laurenţiu Ulici, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Ciobanu, Ioan Moldovan, Alexandru Sfârlea, Lucian Scurtu, Nicolae Brânda, Miron Blaga, Dimitrie Bălan, Marin Chelu etc. Pe vremea când era farmacist la Nucet, conducea un cenaclu activ în oraşul Ştei şi era nelipsit din paginile revistei „Familia”, cu care a avut cea mai îndelungată colaborare şi anume din 1965 (a semnat o poezie în primul număr al revistei Familia, seria nouă), până la data dispariţiei sale. După 1990, s-a smuls cu greu din oraşul Nucet şi a cucerit, în scurt timp, cetatea Oradiei prin armele subtile ale poeziei. A fost, prin excelenţă, prototipul de scriitor autodidact şi stăruitor care, altădată, îl îndemna pe Nichita Stănescu să creadă că „poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală”. A slujit din toate puterile literatura română şi a obţinut rezultate remarcabile, fiind publicat în nenumărate reviste din judeţ şi din întreaga ţară, drept pentru care a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Primăriei municipiului Oradea şi Consiliului local al municipiului Oradea, în domeniul literatură, pe anul 2007. Din anul 2011, Casa de Cultură din Nucet îi poartă numele. Ion Davideanu a murit în locuinţa sa din Oradea, în după-amiaza zilei de 10 iunie 2010.

Având în vedere proiectul Administrației Domeniului Public Oradea, privind identificarea personalităţilor marcante înmormântate de-a lungul vremii în Cimitirul Municipal, nutrim speranța că numele poetului Ion Davideanu se va regăsi printre cei vizați. Intenţia ADP Oradea este ca, în apropierea parcelelor în care aceste persoane îşi duc somnul de veci, să fie amplasate panouri cu fotografia şi datele lor biografice.

 

„Despre fosta Astoria

... Aveam în vârful coatelor cicatrici

şi pe faţa de masă

descifrasem poemele altora

scrise cu picuri de vin şi vodcă

- pare-mi-se că unul şi cu sânge -

acolo auzisem chiar şi istorisiri

despre cum te poţi întinde la vorbă

codindu-te să ieşi dintr-un cimitir -

Se înserase demult în ,,Astoria",

eram pradă exceselor de zel

şi unor polemici decibelice,

acolo ne pomeneam că uităm

până şi cum e să şlefuieşti cuvintele

ca într-o reciclare lingvistică, abisală,

cum e să persiflezi faza în care

nemurirea procesează Apocalipsa -

,,Ce facem noi acum, Ioane,

s-ar putea numi înmuierea depresiei ",

tot mai ades vorbeam despre atâţia poeţi

degrabă plecaţi în stele,

despre cum Uitarea, în mărinimia ei,

va să gestioneze destinele -

,,Sandule, se cheltuie anii ca banii"- ziceai,

,,Ni s-au înnoptat zilele, ni s-au tot albit nopţile"- ziceam,

,,Prietene, şi noi vom avea pieptul sub lemn",

... ,,Unde sunt cei ce nu mai sunt ?" ...

Alexandru SFÂRLEA