În amonte de Podul Decebal - Clarificare privind situația de pe Crișul Repede
Pentru o informare cât mai corectă, Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri a făcut câteva precizări privind situația semnalată în ultimele zile, în legătură cu situația de pe Crișul Repede, în amonte de Podul Decebal.
Potrivit reprezentanților ABA Crișuri, bariera plutitoare vizibilă acum pe Crișul Repede, în Oradea, este realizată din material absorbant și a fost amplasată joi de Administrația Bazinală Apă Crișuri, în același loc în care a fost utilizată și anul trecut, în luna septembrie.
„Rolul acesteia este de a colecta vegetația care este cosită începând de luni, 17 august, cu Truxorul acvatic. În ceea ce privește nivelul scăzut al apei, este importantă o distincție clară: în prezent, debitul este sub 20% din normalul perioadei, iar nivelul apei este determinat de condițiile hidrologice din bazin. O lucrare de întreținere nu poate suplimenta debitul râului”, menționează reprezentanții ABA Crișuri.
Potrivit acestora, în anii ’80–’90, astfel de perioade cu debite extrem de scăzute nu erau întâlnite în aceeași măsură.
„Regimul hidrologic s-a modificat în timp, iar situația actuală trebuie analizată prin prisma datelor hidrologice și a condițiilor existente în prezent în bazin. Un aspect important: acesta este al treilea an consecutiv în care intervenim cu Truxorul în zone în care adâncimea apei nu permite accesul utilajului de dragare, și pentru prima dată când nivelul extrem de scăzut al apei limitează inclusiv utilizarea Truxorului, mai ales pe sectorul Decebal-Sovata”, precizează ABA Crișuri, adăugând că, în acest moment, acestea sunt condițiile reale din teren, și ele stabilesc inclusiv modul și amploarea intervențiilor care pot fi realizate.
„În ceea ce privește mesajele din grupurile de Facebook, precizăm că etichetarea paginii Apele Române Crișuri într-o postare nu permite automat instituției să răspundă în acel grup. Atunci când administratorii grupului nu permit intervențiile paginii, un răspuns oficial nu poate fi publicat acolo. Sesizările și solicitările de informații pot fi transmise direct către ABA Crișuri, prin Dispecerat sau Secretariat. Informarea corectă înseamnă să prezentăm atât lucrările care se realizează, cât și condițiile hidrologice în care acestea trebuie desfășurate”, concluzionează reprezentanții ABA Crișuri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.