Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Bihoreni - Peste 350 de copii și tineri din județ
La Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, s-a desfășurat cea de-a IX-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Bihoreni, eveniment devenit deja o frumoasă tradiție în viața Eparhiei Oradiei și un prilej de comuniune, recunoștință și încurajare a tinerelor generații.
Organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, cu sprijinul celor patru protopopiate ale Eparhiei, al Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Oradea, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei și Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Oradea, evenimentul a reunit peste 350 de copii și tineri din întreg județul Bihor. Alături de aceștia s-au aflat părinți, preoți, coordonatori ai grupurilor catehetice parohiale, profesori de religie și alte cadre didactice implicate în formarea și educarea tinerilor.
Programul a debutat prin săvârșirea slujbei de Te Deum la Altarul de vară al mănăstirii, cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi”. Slujba de mulțumire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Sofronie, înconjurat de un sobor din care au făcut parte Părintele Arhimandrit Atanasie Paleu, duhovnicul așezământului monahal, Părintele Laurențiu-Florin Brîndaș, consilier eparhial pentru cateheză și activități cu tineretul, precum și doi diaconii chiriarhi.
Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit recitalul susținut de Grupul vocal „Moștenitorii Cântecului” de la Palatul Copiilor din Oradea, coordonat de doamna profesor Anamaria Turc-Gal.
Un obiectiv central al manifestării l-a reprezentat consolidarea colaborării dintre Biserică, Școală și Familie în procesul de formare a tinerilor, precum și recunoașterea publică a rezultatelor deosebite obținute de aceștia pe parcursul anului școlar 2025–2026.
În acest context, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care s-au remarcat prin performanțe educaționale și catehetice. Momentul a fost moderat de Părintele profesor Florin Negruțiu, inspector școlar pentru disciplina Religie și de Părintele vicar Radu-Valer Rus, directorul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.
Au fost premiați elevii olimpici care au reprezentat cu cinste județul Bihor la Olimpiada Națională de Religie, atât în cadrul învățământului de masă, cât și al celui teologic, precum și elevii merituoși ai Liceului Ortodox din Oradea.
De asemenea, au fost recompensați copiii și tinerii implicați în Concursul Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, desfășurat la nivelul întregii Patriarhii Române..
Manifestarea s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune și sărbătoare, prin realizarea unei fotografii de grup pe treptele Altarului de vară, urmată de agapa frățească oferită în trapeza mare a mănăstirii.
Pr. Laurențiu-Florin Brîndaș



Comentarii
Nu există nici un comentariu.