Expoziția internațională Spații fluente. Hărți ale spațiului dunărean 1650-1800” a fost vernisată vineri, 14 ianuarie, la Muzeul Orașului din Cetate, fiind organizată de Muzeul Țării Crișurilor și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Direcția Patrimoniu Cultural Universitar.

Proiectul expozițional a fost conceput de către Arhiva Landului Baden-Württemberg, Secția Arhiva Generală a Landului din Karlsruhe și Institutul de Istorie și Studii Regionale al Șvabilor Dunăreni din Tübingen, în colaborare cu Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române din Sibiu, Institutul de Studii Sud-Est Europene și Arhivele Naționale ale României.

Expoziția își propune să urmărească evoluția cartografiei spațiului dunărean din intervalul cuprins între jumătatea veacului al XVII-lea și până la finalul celui următor, fiind structurată pe cinci secțiuni tematice. Baza ei o constituie colecția de hărți și planuri inițiată de marcgrafii Casei de Baden în scopuri militare, păstrată astăzi la Arhiva Generală a Landului din Karlsruhe și Biblioteca Landului Baden. Acestea sunt completate cu exponate din colecția Institutului de Istorie și Studii Regionale al Șvabilor Dunăreni din Tübingen și din două valoroase colecții private: colecția dr. Mathias Beer (Tübingen) și colecția dr. Ovidiu Șandor (Timișoara). Pentru a avea o adresabilitate maximă, textele exponatelor sunt bilingve (germană și engleză).

Expoziția tematizează percepția spațiului dunărean într-o perioadă de maxim interes pentru istoria Europei, când acest continent se remodelează odată cu respingerea turcilor de sub zidurile Vienei şi cu împingerea limitelor imperiului lor spre sud-est. În cadrul ei se regăsese o serie de hărți manuscrise şi tipărite, întocmite din perspectiva cartografiei occidentale (topografi militari, ofiteri topografi, editori de hărţi etc).

Publicul vizitator are ocazia să vadă și o serie de reprezentări cartografice ale spațiului românese, îndeosebi ale Transilvaniei (hărţi realizate de Vicenzo Maria Coronelli - jurul anului 1690, Cornelis II Dankerts după 1696, Nicolas de Fer - 1704, Carl Schütz şi Franz Müller - 1789, Karl Joseph Kipferling 1803) sau Banatului (de pildă, prima hartă topografică a Banatului imperial, Caspar Rad - 1717/1718, Johan Sax şi Johann Cristoph Winkler - după 1765, Jakob Barzelini - 1788 etc.).

Până în prezent expoziția a mai fost itinerată într-un mare număr de oraşe din Europa. La noi în țară ea a fost prezentată publicului în oraşe precum Cluj-Napoca, Sibiu, Brăila, Iaşi, Reşiţa şi Arad.

 La Oradea va rămâne deschisă publicului până în data de 10 aprilie.