Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a efectuat, în perioada 7-8 mai, vizite de lucru în județele Timiș și Bihor, pentru a încuraja vaccinarea și a se informa la fața locului despre situația din spitale.

Imunizați de ministru

Ministrul Sănătății și-a început sâmbătă dimineața vizita de lucru în Bihor, participând la campania de vaccinare din comuna Oșorhei. Aici, Ioana Mihăilă a imunizat mai multe persoane împotriva Covid-19, în cabinetul medicului de familie Marius Farcaș. Printre persoanele vaccinate s-a numărat și un tânăr de 19 ani. Înainte de imunizare, Ioana Mihăilă l-a întrebat dacă are emoţii legate de vaccinare, iar la final, după ce și-au mulțumit reciproc, acesta a primit adeverinţa de vaccinare şi o insignă cu mesajul „M-am vaccinat”. Ministrul a făcut, apoi, o declarație de presă, în cadrul căreia le-a mărturisit jurnaliștilor că, după ce s-a vaccinat cu ambele doze, stresul că s-ar putea infecta s-a diminuat semnificativ.

„Despre experiența mea personală legată de vaccinare, pot să vă spun că, după ce am reușit să fiu vaccinată și cu a doua doză, acel stres pe care îl aveam constant în minte, legat de posibilitatea de a face infecția și de a o transmite și celorlalți, s-a diminuat considerabil”, a spus Ioana Mihăilă.

Întrebată dacă ar fi de acord cu introducerea obligativității vaccinării la personalul medical, ministrul a declarat că, în acest moment, nu se pune această problemă și că încurajează vaccinarea la toate cadrele medicale, deoarece este foarte importantă atât pentru protecția lor, cât și a celor din jur.

„Sper că încrederea pe care o am eu și cei care ne-am vaccinat să fie transferată și către cadrele medicale. Nu aș discuta încă despre obligativitatea vaccinării. Sper să nici nu fie nevoie de așa ceva și să obținem un procent mare al personalului medical vaccinat, astfel încât obligativitatea să nu fie necesară”, a precizat ministrul Sănătății.

La Era Park, imunizări direct în mașină

Ioana Mihăilă a făcut, apoi, o vizită la centrul de vaccinare drive-through, deschis în parcarea Era Park. La acest centru de vaccinare, unicul de acest gen din Bihor, imunizările se fac direct din mașină, fără programare, fiind nevoie numai de buletin.

Potrivit primarului Florin Birta, peste 400 de persoane s-au vaccinat zilnic la centrul de vaccinare drive-throug de la Era Park de la deschiderea acestuia. Birta a adăugat că, în acest moment, în Oradea, au fost administrate peste 80.000 de doze, reprezentând peste 40% din populația eligibilă la vaccinare, și că aproximativ 20% din populația orașului este vaccinată deja cu a doua doză de vaccin. 

Și prefectul Dumitru Ţiplea este de părere că, odată cu deschiderea acestui centru, numărul persoanelor vaccinate a crescut considerabil.

„În județul Bihor, suntem la aproximativ 100.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o singură doză, 65.000 fiind vaccinați cu schema completă, iar 35.000 cu o singură doză. Odată cu deschiderea acestui centru drive-through, a început să se fluidizeze foarte mult vaccinarea, pentru că nu mai au programare oamenii. Ei vin direct cu buletinul și se vaccinează din mașină. Este o metodă foarte bună și apreciem că vom mai deschide încă un centru până la finalul săptămânii viitoare”, a anunțat prefectul județului.

Numai prin solidaritate și implicare vom putea reveni la o viață normală și vom putea zâmbi dincolo de mască, este mesajul transmis de către dr. Daniela Rahotă, șefa DSP Bihor. Potrivit acesteia, în prezent, în Bihor, din totalul de 336 de medici de familie, 104 au încheiat contracte cu Casa de Asigurări pentru implicarea în campania de vaccinare, însă doar 53 fac şi vaccinări.

La final, a luat cuvântul ministrul Sănătății, care a declarat următoarele:

„Faptul că populația a ținut cont de măsurile restrictive, combinate cu numărul din ce în ce mai mare de persoane vaccinate, a dus la o presiune mai mică asupra sistemului sanitar. Pentru prima dată după multe săptămâni sunt locuri libere în Terapia Intensivă de la Spitalul Municipal (n.r. - din Oradea) și tot pentru prima dată, după multe săptămâni, ajung aici pacienți în stare mai puțin gravă. Principiul de la care pornim, atunci când vorbim despre măsurile de relaxare, este ca aceste măsuri să fie combinate cu creșterea numărului de persoane vaccinate”, a concluzionat ministrul Sănătății.