De săptămâna viitoare, Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea, afectat de incendiul din 25 august, va intra în proces de reabilitare. Pentru început, va fi aruncat molozul şi vor fi luate măsuri pentru punerea în siguranță a clădirii pentru această iarnă.

 

După aprobarea în şedinţa Consiliului Local Oradea din data de 31 august a Contractului de parteneriat încheiat între Municipiul Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea, documentul a fost semnat în data de 4 septembrie, astfel încât clădirea Palatului Episcopal Greco-Catolic a fost preluată de Primăria Municipiului Oradea. Potrivit contractului, clădirea va fi administrată de municipalitate pe o perioadă de minimum 20 de ani, urmând ca imobilul să se transforme într-un centru cultural și spațiu expozițional „cu respectarea eticii creștine și a normelor canonice ale cultului greco-catolic”.

Ieri, Primăria Oradea a anunţat că, în urma finalizării cercetărilor la fața locului în dosarul penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea după incendiul din 25 august, prin Procesul Verbal încheiat în data de 10 septembrie de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor se permite accesul în imobil. Astfel, începând de luni, 17 septembrie, acolo se va interveni pentru degajarea molozului și luarea măsurilor ce se impun pentru punerea în siguranță pe perioadă limitată a palatului. Aceste lucrări vor fi executate de constructorul Selina, municipalitatea precizând că firma a fost aleasă pentru că are experienţă în intervenţiile la clădiri monument istoric şi este autorizată de Ministerul Culturii pentru astfel de lucrări.

„Selina are autorizație emisă de Ministerul Culturii și Cultelor prin Oficiul Național pentru Monumente Istorice pentru lucrări de intervenție la monumente istorice. De asemenea, deține specialiști autorizați pentru lucrări de restaurare și consolidare. În plus, şi-a demonstrat experienţa în reabilitarea şi consolidarea unor imobile monument istoric, aşa cum este clădirea Palatului de Justiţie. Având în vedere apropierea sezonului ploios şi faptul că acoperişul şi planşeul au fost distruse în incendiu, urgenţa demarării lucrărilor se justifică cu atât mai mult. Protejarea clădirii e foarte importantă, iar în prima etapă se începe cu igienizarea ei”, menţionează Primăria Oradea.

Municipalitatea orădeană a mai precizat că, după efectuarea acestor lucrări, urmează efectuarea expertizei tehnice și a proiectului tehnic în vederea începerii procesului de refacere și consolidare a imobilului.

„Municipiul Oradea va curăța într-o primă etapă clădirea de moloz și va realiza o expertiză de rezistență, care să indice părțile din edificiu care se pot refolosi, respectiv care trebuie demolate. În a doua etapă, se vor realiza lucrări pentru punerea în siguranță a clădirii, inclusiv zona de acoperiș. În a treia etapă, se vor realiza reabilitarea și refuncționalizarea efectivă a clădirii, inclusiv partea interioară, conform planurilor inițiale”, se menţionează într-un comunicat al Primăriei. Administraţia locală estimează că lucrările de consolidare, reabilitare și refuncționalizare a imobilului ar urma să se finalizeze în termen de cel mult trei ani. La terminarea lucrărilor, Municipiul Oradea va preda proprietarului, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, parte din imobilul reabilitat, cu destinație de sediu al curiei episcopale, în suprafață utilă de minimum o treime din suprafața totală. „Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea va păstra calitatea de proprietar asupra întregului imobil consolidat și reabilitat, transmis în folosință gratuită Municipiului Oradea”, mai precizează municipalitatea orădeană.

Strângerea de fonduri continuă

În urma campaniei de strângere de fonduri pentru reconstruirea, reabilitarea şi refuncţionalizarea Palatului Episcopal, Episcopia Greco-Catolică de Oradea aduce la cunoştinţa publicului faptul că în contul special deschis pentru această cauză s-au strâns, până la data de 11 septembrie, peste 2500 de euro şi peste 91.000 de lei. Sumele donate până în acest moment sunt: 91.331 lei; 2.526 euro; 500 lire sterline şi 985 dolari.  Sumele provin din donaţiile particulare şi din evenimentele desfăşurate cu scop caritabil până în prezent. „Generozitatea dumneavoastră demonstrează că încetul cu încetul vom reuşi să adunăm banii necesari reconstrucţiei. Orice sumă pe care o consideraţi potrivită poate fi donată în conturile deschise la Banca Transilvania de către Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Oradea, cât şi de către Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor”, transmite Episcopia.

În ceea ce priveşte donaţiile la sediul Episcopiei Greco-Catolice de pe strada Mihai Pavel nr. 4, acestea pot fi făcute de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. De asemenea, se pot face donaţii la toate Parohiile Greco-Catolice de pe întreg teritoriul Eparhiei de Oradea.

Conturile în care se pot face donaţii sunt:

Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Oradea, IBAN:

Euro - RO78BTRLEURCRT0463151401

Lei  - RO31BTRLRONCRT0463151401

Dolari - RO82BTRLUSDCRT0463151401

Franci elveţieni - RO57BTRLCHFCRT0463151401

Lire sterline - RO36BTRLGBPCRT0463151401

Forinţi - RO91BTRLHUFCRT0463151401

SWIFT: BTRLRO22, Banca Transilvania, Sucursala Oradea

Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor

Euro - RO57BTRLEURCRT0078504002

Dolari - RO88BTRLUSDCRT0078504001

Lei - RO69BTRLRONCRT0078504007

SWIFT: BTRLRO22