Municipalitatea orădeană intenţionează să construiască un nou pasaj suprateran pe şoseaua de centură, de această dată în zona giraţiei de lângă cimitir cu str. Universităţii. Studiul de fezabilitate va fi supus aprobării în şedinţa extraordinară a Consiliului Local de săptămâna viitoare.

Primarul Ilie Bolojan a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că prin noul pasaj suprateran peste intersecţia dintre şoseaua de centură și strada Universității se va fluidiza traficul şi va fi eliminată o zonă „cu potențial serios de accidente, soldate de multe ori chiar cu decese”. Potrivit primarului, pentru acest proiect a fost comandat un studiu de fezabilitate unei companii de proiectare din Cluj-Napoca. Studiul va fi supus aprobării în şedinţa CLO din 7 noiembrie. „Vom avea astfel un  nou pasaj, similar cu cele realizate la ieșirea spre Arad și cea dinspre Nufărul, de-a lungul centurii și nu perpendicular pe centură. Lungimea pasajului va fi de aproximativ 1,1 km, inclusiv rampele acestuia. Valoarea investiției este estimată la 7,7 milioane de euro plus TVA”, a menţionat primarul Ilie Bolojan. Edilul a precizat că, spre deosebire pasajele de la giraţiile spre Deva şi Arad, acesta va fi realizat din două construcţii gemene, cu câte două benzi. De asemenea, sub pasaj este prevăzută amenajarea unei treceri pentru pietoni și a unei piste de biciclete pentru persoanele care vor să ajungă la Piaţa Obor.

„Diferența de construcție dintre acest tip nou de pasaj și cele de 4 benzi este că practic vor fi două pasaje unul lângă altul, la mijloc existând o diferență de cca 1 m între ele, care să permită dilatațiile și contracțiile pe timp de iarnă-vară. Pasajul are trei deschideri cu o lungime totală de 80 m, iar spre Cartierul Europa va avea amplasate panouri antifonice, care le vor dubla pe cele existente”, a afirmat Bolojan.

După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, în a doua jumătate a lunii noiembrie se va trece la procedura de licitație a proiectării şi execuţiei la pachet. Primarul susţine că trei luni va fi alocat pentru realizarea poiectului, iar 18 luni pentru executarea lucrărilor. „Acest lucru înseamnă că lucrările ar putea începe în vara anului viitor, pentru ca spre sfârșitul anului 2019 – începutul anului 2020, în funcție de modul în care se vor derula lucrările, pasajul să fie pus în funcțiune”, a mai declarat primarul. În ceea ce privește terenul pe care se va construi pasajul, primarul a precizat că a fost adoptată o Hotărâre de Consiliu Local prin care municipiul intenționeză să preia terenul. „După modelul aplicat la celelalte pasaje, avem deja realizată o discuție și un acord cu compania de drumuri și autostrăzi, deci nu există probleme din acest punct de vedere. Ar trebui ca, atâtatimp cât se derulează procedura de licitație și partea de proiectare, să apară și hotărârea de guvern prin care să ni se transfere amprenta acestui pasaj”, a declarat Ilie Bolojan. Tor el a menţionat că finanţarea pentru acest proiect va fi asigurată fie de la bugetul local, fie din fonduri europene dacă se va câștiga un proiect.