Firma Consitrans, câștigătoarea licitației pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru drumul expres Arad - Oradea realizează, în această perioadă, studiile și lucrările pregătitoare.

„În ultimele zile, echipele tehnice ale firmei au ieșit în teren. De săptămâna viitoare vor fi mai mulți specialiști în teren, lucrându-se pe teritoriul ambelor județe Bihor, respectiv Arad”, menţionează Consiliul Judeţean Bihor, adăugând că pentru a putea lucra la proiectul tehnic este nevoie ca proiectanții să efectueze studii topografice și geotehnice, studii arheologice și lucrări de deminare, analize de impact și documentații de mediu, studii de trafic, evaluări de impact, audituri de siguranță rutieră, studii de soluții pentru relocări de utilități etc.

„Ne propunem să finalizăm această etapă în primele două luni ale anului viitor. Proiectanții vor trece apoi la proiectarea efectivă, pe baza datelor extrase din aceste studii și a soluțiilor convenite cu avizatorii. În vara anului viitor am putea definitiva proiectul tehnic. După aprobarea acestuia se va organiza procedura de licitație pentru selectarea unui constructor. Colaborăm cu toți cei implicați pentru a scurta durata proiectării”, a declarat președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Drumul expres Oradea - Arad va avea o lungime de 119 kilometri, cu două benzi de circulație pe sens. Vor fi construite 75 de pasaje supraterane și poduri peste cursuri de apă și intersecții cu alte drumuri. De asemenea, sunt propuse opt noduri rutiere, patru în județul Bihor și patru în județul Arad.

„Le mulțumesc tuturor proprietarilor de teren pentru înțelegerea de care dau dovadă, permițând aceste foraje și excavări necesare pe terenurile pentru care nu sunt încă despăgubiți. Exproprierea acestor terenuri urmează să fie realizată spre finalul anului viitor. Mulțumesc, totodată, primarilor localităților ce urmează să fie traversate de drumul expres pentru sprijinul acordat echipelor din teren”, a precizat Bolojan.

Vă reamintim că în 18 iunie 2021, a fost desemnat câștigătorul licitației pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru Drumul Expres Oradea - Arad, respectiv firma Consitrans, a fost desemnat în data de 18 iunie a acestui an. Valoarea contractului este de 39.852.874,70 lei, fără TVA.

Conform prevederilor contractuale, Consitrans va avea la dispoziție 20 de luni pentru finalizarea serviciilor de proiectare, din care primele 10 luni vor fi alocate pentru elaborarea și predarea Studiului de Fezabilitate actualizat.