Încă un focar de infecție cu Covid-19 a apărut în județul nostru, acesta fiind localizat la Spitalul de Psihiatrie Nucet. Mai mulţi membri ai personalului unităţii au fost depistaţi pozitiv şi trimişi în izolare. 17 pacienţi sunt şi ei infectaţi.

După cum preciza Horia Miara, managerul unității spitalicești menționate, după ce mai mulți membri ai personalului au fost depistați pozitiv și trimiși în izolare, acum, virusul s-a răspândit printre pacienți, nu mai puțin de șaptesprezece dintre aceștia fiind infectați cu noul coronavirus, manifestând, din fericire, forme ușoare ale bolii:

„Avem un număr de pacienți confirmați pozitiv, care sunt monitorizați atent de către personal dedicat al Spitalului de Psihiatrie Nucet pentru pacienți Covid. Sunt izolați într-o secție distinctă, cu circuite separate; nu sunt forme grave ale bolii, sunt sub control, am putea spune.

La ora actuală sunt în număr de șaptesprezece pacienți confirmați și i-am mai testat, în cursul zilei de astăzi, pe unii pacienți cu simptome. Așteptăm rezultatul acestor analize.

Sunt unii angajați din zonă care sunt confirmați pozitiv. Au fost luate măsurile necesare, sunt în izolare și încercăm să ne descurcăm cu restul angajaților: am modificat graficele de tură și încercăm să lucrăm corespunzător. Activitatea spitalului se desfășoară, în continuare, normal.

Este făcută anchetă; suntem într-o continuă colaborare și cu DSP, și cu celelalte instituții, și ținem situația sub control. Am amenajat acea secție, zonă, distinctă, cu personal desemnat așa cum prevede ordinul Comandamentului pentru Situații de Urgență și încercăm să ne descurcăm cu personalul propriu.”