În urma sondajului online derulat de Primăria Oradea cu privire la amenajarea Piaţetei Independenţei, deloc surprinzător, orădenii au ales diferit de juriul de specialitate, votând proiectul firmei Muun Concept A.B. din Bucureşti, care prevede amenajarea unei galerii de artă într-o clădire de sticlă, precum şi amenajarea de zone verzi.

Primarul Florin Birta a anunţat, ieri, rezultatele sondajului online în care au fost incluse şase proiecte de amenajare a Piaţetei Independenţei. Sondajul a început în data de 2 noiembrie, s-a întins pe o perioadă de trei săptămâni, finalizându-se duminică noaptea, 22 noiembrie, la ora 24.00. Până la finalul perioadei de votare şi-au exprimat preferinţele 9.401 de persoane.

Cele șase proiecte de amenajare a Piațetei Independenței care au fost supuse votării au fost alese de către o comisie internațională formată din arhitecți și urbaniști, care au jurizat concursul de soluții organizat de către Primăria Oradea în vara acestui an.

Votul s-a desfășurat pe site-ul www.oradea.ro și s-a putut vota doar pe bază de CNP, număr de telefon sau adresă de e-mail, putând vota doar persoanele care au domiciliul în municipiul Oradea.

„Doresc să mulțumesc tuturor celor care v-ați implicat și ați votat proiectul pe care l-ați preferat a fi implementat în zona de deasupra parcării subterane din str. Independenței. În urma votului dumneavoastră, clasamentul arată în felul următor: câștigătorul acestei consultări este Proiectul Muun Concept A.B., care a adunat 3.553 de voturi, pe locul 2 se află Proiectul Atelier Schmidt, cu 3.138 de voturi, pe locul 3 – Proiectul Mladin Workshop For Architecture, cu 1.544 de voturi, pe locul 4 – Proiectul Sinestezia Conceptual Studio, cu 609 voturi, pe locul 5 – Proiectul Dragoș Ștefan Dragnea, cu 393 de voturi, iar pe locul 6  - Proiectul Heim Kuntscher Architekten, cu 164 de voturi. În urma acestor rezultate, proiectul care a câștigat, respectiv Proiectul Muun Concept, va fi implementat și va deveni astfel viitoarea Piațetă a Independenței”, a declarat primarul Florin Birta.

Având în vedere că este un proiect care se realizează în zona centrală a municipiului Oradea, pentru a se implementa, va mai fi nevoie de încă două avize importante, respectiv avizul Comisiei Municipale de Urbanism și avizul Comisiei de Cultură.

„La consultările care vor avea loc în cele două comisii, s-ar putea ca proiectul să sufere câteva îmbunătățiri pentru a fi implementat, dar ceea ce este important este că se va păstra conceptul. Așa cum am procedat în anii trecuți la bugetarea participativă și la consultarea orădenilor pentru acest proiect, la fel vom proceda și în continuare, respectiv vom cere opinia orădenilor și îi vom consulta în proiectele de importanță majoră pentru municipiul nostru”, a încheiat primarul Florin Birta.

Reamintim că juriul de specialitate a decis că proiectul câştigător la concursul de idei este cel realizat de arhitectul bucureștean Dragoș Ștefan Dragnea. Potrivit proiectului, elementul simbol „care să confere personalitate spațiului” cerut de municipalitate îl reprezintă stâlpi metalici presăraţi în piaţetă. Sondajul online a fost organizat de noua conducere a Primăriei în urma numeroaselor proteste, ba chiar şi a unor petiţii semnate de orădenii nemulţumiţi de decizia juriului de specialitate. La jurizarea iniţială, proiectul declarat câştigător de orădeni a fost recompensat doar cu menţiune, neintrând în top trei.

„Pentru a genera un volum – simbol solicitat de tema concursului şi pentru a acorda spaţiului funcţia catalizatoare de pol urban, am decis să dezvoltăm un spaţiu reprezentativ pentru oraşul contemporan prin reinterpretarea în cheie modernă a elementelor decorative specifice pentru perioada Art Nouveau - Secession, stiluri ce definesc identitatea culturală a Oradiei”, menţionează reprezentanţii Muun Concept. Potrivit descrierii proiectului, deasupra intrării în parcarea subterană ar trebui amenajat „un volum din sticlă ce adăposteşte o galerie de artă şi un desfăşurător temporal al istoriei arhitecturii oraşului Oradea din ultimii 200 de ani. Acest volum din sticlă transparentă constituie, în fapt, elementul simbolic esenţial al ansamblului, cu rolul de a evidenţia şi proteja elementele reprezentative pentru epoca 1900 din arhitectura orădeană”. Cupola de sticlă ar urma să fie montată pe o structură metalică retrasă din planul soclului de piatră. „Structura metalică este decorată în spirit Art Nouveau cu elemente florale, inimi şi boabe de fasole, dar şi cu elemente geometice de tip Secession. Volumul vitrat este pus în relaţie stilistică directă cu pasajul de sticlă şi cu cupola Palatului Vulturul Negru, pe care le reinterpretează în limbaj arhitectural contemporan”, mai precizează reprezentanţii Muun Concept în prezentarea proiectului. Spre deosebire de proiectul declarat câştigător de juriu, acesta prevede şi amenjarea de spaţii verzi. „În partea vestică am lăsat ca locul să fie umbrit de perdeaua de copaci existentă. În partea de est, unde planşeul de beton al parcării nu permite plantarea pomilor, am optat pentru o vegetaţie alcătuită din gazon şi arbuşti plasate pe „lentile” de iarbă. Aceste „lentile” sunt, de fapt, uşoare denivelări organice curbilinii, lipsite de borduri, ce se nasc direct din planul de călcare. Am redirecţionat fluxul pietonal ce mergea în paralel cu strada printr-o parcelă „verde” cu trasee curbilinii naturale. Statuia poetului Mihai Eminescu este pusă în valoare prin remodelarea soclului pe trasee curbilinii şi printr-o reamplasare cu vizibilitate optimă”, se mai menţionează în descrierea proiectului.