Preşedintele LEN, mulţumit
În timp ce componenţii echipelor naţionale ale Olandei şi Italiei îşi desfăşurau nestingherite pregătirea în modernul Bazin Olimpic, oficialii LEN şi cei ai administraţiei locale au participat la recepţia oficială a amplasamentului care va găzdui Campionatul European de polo pe apă, rezervat juniorilor. Preşedintele Ligii Europene de Nataţie, Bartolo Consolo (Italia), s-a arătat mulţumit de baza olimpică realizată de municipalitate, afirmând că această investiţie va aduce beneficii nu doar sporturilor de apă din Oradea, cât şi României, care are, în sfârşit, un bazin de nivel mondial. La eveniment au mai fost prezenţi şi Anatoli Grinţescu, secretarul Federaţiei Române de Polo pe apă şi Ioan Alexandrescu, fost diriguitor al CS Crişul şi membru în Comisia de Organizare a Campionatului European. Pe lângă cei doi poloişti, Dorin Creţu şi George Tarnoveţchi, componenţi ai echipei naţionale a României, Oradea va mai avea un reprezentant oficial la turneu. Este vorba despre apreciatul arbitru internaţional Vekerdi László, care va oficia la meciurile din cadrul întrecerii.
Text foto: Bartolo Consolo, preşedintele LEN, în discuţie cu Petruţ Drăgan, preşedintele Comisiei de Organizare



Comentarii
Nu există nici un comentariu.