Timp de 30 de zile, orădenii vor avea ocazia să circule, pe rutele OTL, cu primul autobuz electric românesc. Produs în urmă cu un an la Baia Mare, acesta porneşte într-un voiaj de doi ani prin ţară, primul oraş în care intră în teste fiind Oradea.

 

Prezentarea primului autobuz electric românesc a avut loc ieri, acesta fiind parcat în Piaţa Unirii. „Autobuzul a venit pe roţile sale de la Baia Mare şi la sosire încă avea 35% din baterie”, a menţionat Eduard Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City. „Pentru mine e o mare bucurie să testăm acest autobuz în Oradea”, a declarat Mircea Cirţ, preşedintele ATP Exodus Group, producătorul autobuzului ATP Bus, care a menţionat că legăturile sale cu Oradea sunt vechi, în urmă cu 10 ani întâlnindu-se cu primarul de atunci, Ilie Bolojan, care i-a promis sprijin. Cirţ a menţionat că, iniţial, ar fi vrut ca autobuzul să fie pe hidrogen. „Furnizorii de hidrogen nu şi-au atins încă obiectivele, astfel că ne-am reorientat spre autobuzul electric”, a afirmat Mircea Cirţ, adăugând că este încrezător în produsul obţinut, iar acum aşteaptă feedback. După teste în laborator, prototipul va fi plimbat prin ţară, pentru testări, pe o perioadă de doi ani, primul oraş în care ajunge fiind Oradea. El a precizat că autobuzul a fost construit folosind cele mai noi tehnologii, de la cei mai mari producători la nivel global. „Sunt elemente care vin de la tineri români”, a menţionat acesta, adăugând că autobuzul asamblat la Baia Mare are o capacitate de 25-32 de locuri pe scaune, iar în total poate transporta maximum 90 de persoane. În privinţa preţului, Cirţ nu a vrut să prezinte o sumă, precizând că aceasta variază în funcţie şi de autonomia bateriei. El a afirmat că autonomia maximă a bateriei este de 360 km.

Primarul Oradiei, Florin Birta, a menţionat că preocuparea municipalităţii, pentru perioada următoare este achiziţia de autobuze hibrid, pe hidrogen sau electrice, având în vedere că doar acest tip de mijloace de transport în comun vor fi finanţate în viitorul ciclu de finanţare din fonduri europene. „În perioada următoare vom testa acest autobuz, timp de 30 de zile. Vrem să vedem ce avem nevoie pentru un transport „verde” pentru că acesta este viitorul. Sper ca orădenii să vadă care e diferenţa între acest tip de autobuz şi cele care circulă în prezent pe rutele OTL”, a declarat Birta.

Directorul OTL, Viorel Pop, a afirmat că „este o onoare să încerci un autobuz produs în România. Sperăm să dea satisfacţie şi să putem să-l achiziţionăm”.