„Prin natura profesiei, am un exercițiu de o viață...” - În prag de sărbători

Rep: Stimată doamnă Florica Bradu, vreau să vă mulțumesc că ați acceptat această întâlnire, în situația specială prin care trecem cu toții.

Florica Bradu: Da, e cu adevărat o situație specială și prin durata dar mai ales prin severitatea ei. În anii precedenți decembrie era o lună plină de activități artistice, festivaluri, lansări de cărți și discuri, emisiuni de televiziune, pregătiri pentru sărbătorile atât de temeinic prezente în sufletele noastre! Această izolare ne arată cât de mult ne lipsesc sărbătorile religioase tradiționale, dar în același timp ne îndeamnă să ne facem biserică în suflete cu rugăciuni intense și să ne punem speranța în Dumnezeu... Mi-e dor de bucuria nepoților mei în fața cadourilor, de fiicele mele care aduceau o bucurie unică, așteptată tot anul, să colindăm. Mai aveam o sărbătoare: primul meu nepot, Matei, s-a născut în ziua de Crăciun, așa că îl sărbătoream cum e firesc, de ziua lui... Acum va fi altfel

Rep: Vorbeați de izolare. Cum o suportați?

FB: Mai puțină viață socială... Am refuzat filmările și mi-am găsit un alt mod de a-mi petrece timpul în așa fel încât să rămân același om optimist, echilibrat și încrezător că această perioadă va trece și va rămâne doar amintire, ca un vis mai puțin plăcut.

Rep: Aminteați de echilibru...

FB: Prin natura profesiei, am un exercițiu de o viață... Controlez emoțiile, am acea armonie interioară la care a contribuit și bucuria întâlnirilor cu publicul spectator care m-a răsplătit cu multă iubire și respect. Aș dori prin intermediul dumneavoastră să le mulțumesc spectatorilor și că le sunt profund recunoscătoare. Eu le-am dăruit cântecele noastre minunate încărcate de suflet, drag și dor.

Rep: Vă lipsesc toate astea?

FB: Chiar foarte mult. Mi-e dor de colegi. Mi-e dor de public. Mi-e dor și de mine adeseori... Dar să nu cădem în melancolie, pentru că și asta va trece. Deocamdată mă bucur că mi-a apărut a doua ediție a cărții „Dor și neuitare”, pe care însă n-am putut s-o lansez... Am terminat o altă carte cu cântecele din repertoriul meu, notate muzical de regretatul dirijor al Orchestrei Radiodifuziunii Române, Gheorghe Vancu și de compozitorul și dirijorul Constantin Arvinte. Mă simt onorată că această lucrare amplă va apărea în Editura Academiei... Merg în fiecare zi cel puțin 7 kilometri pe jos pe malul Crișului, citesc literatură bună, vorbesc la telefon cu prietenii, cu familia pe care o mai am la Șicula. Pentru a învinge starea apăsătoare a unei primăveri și a unei veri pline de privațiuni, la inițiativa Lioarei am alcătuit toți membri familiei, atât cei din țară cât și Raluca și Sofia din America, un jurnal, care până la urmă a devenit o carte... M-am bucurat foarte mult că Mircea Bradu a primit recent premiul național „Constantin Brâncoveanu” pentru literatură... Toate aceste evenimente mă țin în formă..

Rep: Spuneți că mergeți mult pe jos, pe malul Crișului...

FB: Crișul este o mare bogăție a orașului nostru, un adevărat dar al naturii. Mai ales că acum este amenajat cu pricepere și apreciere. Aduc o laudă edililor care ne-au oferit acest loc de agrement de care va trebui să avem grijă să-l păstrăm curat. Într-o zi am văzut doi tineri care adunau în saci menajeri peturile aruncate de cei neglijenți. I-am felicitat pentru gestul lor simplu. În altă zi, m-a impresionat un alt tânăr care își dresase câinele să-i aducă materialele plastice care pluteau pe luciul de apă... Crișul îmi inspiră liniște și bucurie. De fapt, în repertoriul meu am și versuri dedicate : „Crișule pe malul tău /Mândru cântă dorul meu./ Crișule pe matca ta /Mîndru cântă dragostea”. Admir păsările care înnobilează peisajul: lebedele, lișițile și pescărușii și le spun la telefon nepoților mei povești despre ele.

Rep: Un gând pentru admiratorii dumneavoastră în prag de Crăciun și An nou?

FB: Urez tuturor românilor sărbători îmbelșugate și fericite, liniște și speranța că anul ce vine va aduce bucurie multă în viața noastră.