Probleme cu punerea în aplicare a legilor fondului funciar
Prefectul Gavrilă Ghilea a declarat că, în judeţul Bihor, cele mai mari probleme sunt cele referitoare la punerea în aplicare a legilor fondului funciar, motiv pentru care, la nivelul Prefecturii, s-a întocmit o situaţie exactă a rezolvării cererilor soluţionate. Astfel, la data de 31 iulie a.c., dintr-un total de 26.142 cereri depuse în baza Legii 247/2005 la primăriile din judeţul Bihor, acestea soluţionaseră 25.810 cereri, fiind aprobate de Comisia Judeţeană 13.586 şi respinse 11.904.
Prefectul de Bihor a precizat că 29 comune şi oraşe nu au finalizat analizarea şi supunerea spre aprobare Comisiei Judeţene a cererilor la această lege. Cele mai multe cereri nesoluţionate, 351 cereri, sunt înregistrate în Oradea. Peste 50 de cereri nesoluţionate sunt înregistrate la comisiile locale din Ştei (65 cereri) şi Popeşti (61 de cereri), în timp ce comisia din Vârciorog are nesoluţionate 26 de cereri, iar cea din Vaşcău - 20 de cereri. Sub 20 de cereri nesoluţionate sunt înregistrate în Aştileu, Boianu Mare, Borod, Borş, Bratca, Budureasa, Cărpinet, Cherechiu, Curtuişeni, Dobreşti, Holod, Lăzăreni, Nojorid, Olcea, Rieni, Sălacea, Sălard, Sâmbăta, Sânnicolau Român, Şoimi, Şuncuiuş, Tarcea, Tămăşeu şi Nucet. Potrivit lui Gavrilă Ghilea, în ceea ce priveşte Legea 18/1991 şi Legea 1 din 2000, situaţia este şi mai gravă. "Există unităţi administrativ-teritoriale care nu au finalizat nici până la acestă dată punerea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate pentru terenurile validate de Comisia Judeţeană. Dintre acestea cele mai multe titluri de proprietate de emis au următoarele primării: Săcueni - 1.166, Tăuteu - 1.100, Sârbi - 1.000, Suplac - 700, Şuncuiuş - 650, Tileagd - 600, Lugaşu de Jos - 604, Curtuişeni - 509, Bulz - 652, Borod - 1.187, Auşeu - 504, Valea lui Mihai - 379, Salonta - 349, Biharia - 397, Diosig - 391, Hidişelu de Sus - 361", a menţionat prefectul de Bihor. Acesta a mai precizat că, în scopul urgentării emiterii titlurilor de proprietate şi efectuării punerilor în posesie şi finalizării acestei activităţi cât mai urgent, Comisia Judeţeană Bihor va întocmi un program cu termene care trebuie respectate. Acesta va fi transmis comisiilor locale şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, membrii Comisiei Judeţene urmând să monitorizeze respectarea acestui program. Potrivit lui Ghilea, administraţiilor locale care vor depăşi aceste termene li se vor aplica sancţiuni constând în amenzi.
În ceea ce priveşte aplicarea Legii 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate abuziv de Statul Român în perioada 1945 - 1989, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că, în judeţul Bihor, au fost depuse 5.150 notificări, din care au fost soluţionate 1.214. "Sunt 22 unităţi administrativ-teritoriale care nu au finalizat soluţionarea notificărilor. Cele mai multe notificări nesoluţionate sunt înregistrate în municipiul Oradea - 1.144, Salonta - 20, Valea lui Mihai - 9, Tileagd - 7, Viişoara - 5 şi Auşeu - 3. Restul notificărilor au fost redirecţionate, conform legii, către alte entităţi competente a le soluţiona", susţine Ghilea. Acesta a menţionat faptul că dificultăţile în soluţionarea notificărilor sunt legate de nedepunerea actelor doveditoare de către solicitanţi, legea neprevăzând un termen limită până la care să se depună astfel de acte. "Instituţia Prefectului Bihor va veni cu o propunere de modificare a legislaţiei existente în sensul stabilirii unui termen clar pentru soluţionarea dosarelor", a afirmat prefectul de Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.