În şedinţa de joi a Consiliului Local Oradea a fost aprobat regulamentul de bugetare participativă, proiectele, în valoare de maximum 100.000 lei fiecare, putând fi depuse de la începutul lunii mai.

Municipalitatea a reluat, anul acesta, programul de bugetare participativă, prin care sunt finanţate proiecte care să îmbunătățească condițiile de viață la nivel de cartier. Bugetul este de 1.500.000 lei, fiecare proiect putând obține o finanțare de la bugetul local de maximum 100.000 de lei. Proiectele vor fi selectate în funcție de numărul de voturi, până la epuizarea sumei.

„Față de regulamentul din sesiunile anterioare, participanții la procesul de bugetare participativă din 2022 sunt și cetățeni care lucrează sau învață în Oradea, chiar dacă nu au domiciliul/rezidența înregistrată în Oradea. De asemenea un cetățean poate depune oricâte proiecte dorește, în oricare dintre domenii precizate”, menţionează municipalitatea orădeană.

Primarul Florin Birta a precizat că proiectul de regulament a fost supus consultării publice, însă nu au fost primite, în termen, nicio propunere de modificare a acestuia. Ulterior, după încheierea termenului, a fost înregistrată o adresă primită pe email, din care au fost preluate în regulament unele propuneri: vârsta minimă de 16 ani a participanților la procesul de bugetare participativă; numărul minim de proiecte declarate câștigătoare; publicarea pe platforma de bugetare participativă a proiectelor invalidate și a motivelor care au stat la baza invalidării lor; comasarea proiectelor identice prin dialog cu inițiatorii lor; informarea prealabilă a inițiatorilor în cazul îmbunătățirilor sau optimizărilor propuse de comisia de analiză și validare a proiectelor; clarificarea modului de vot în cadrul întâlnirilor publice.

„Chiar dacă propunerile au fost transmise după perioada legală, le-am luat în considerare pentru aspectele care îmbunătățesc sau clarifică prevederile regulamentului. Estimez că la finalul lunii septembrie vom cunoaște proiectele câștigătoare și pe care Primăria le va pune în implementare în cadrul acestui an și în cursul anului viitor”, a precizat primarul Florin Birta.

Potrivit regulamentului, un cetățean poate să voteze de două ori: o dată online și o dată offline, un singur proiect din listă. Depunerea proiectelor se poate realiza prin platforma online, dar și offline. Au rămas aceleași domenii, dar cetățenii vor vota un singur proiect din cadrul listei cuprinzând toate proiectele înscrise. Calendarul de depunere a proiectelor este următorul: 2 mai - lansarea portalului, 2 mai - 19 iunie - depunerea de proiecte, 20 iunie - 3 iulie - verificarea și validarea proiectelor depuse, 4 iulie - 4 septembrie - votul online, 5 septembrie - 25 septembrie - votul offline.