Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea a fost ieri, între ora 9.00 și 11.00, în grevă de avertisment. Asistenţii, infirmierele, brancardierii ori chimiştii, au protestat împotriva plafonării sporurilor, pentru că nu s-a ajuns încă la un acord în ceea ce privește contractul colectiv de muncă și pentru mărirea salariilor și pentru celelalte categorii de personal.

Aproximativ 70 de persoane de la Spitalul Județean s-au strâns ieri, la ora 9.00, la intrarea din unitatea medicală pentru a protesta. Oamenii erau nemulțumiți pentru că salariile lor fie au scăzut fie au rămas la același nivel în timp ce cele ale medicilor s-au mărit considerabil.

„Noi lucrăm de peste 30 de ani și tot timpul am avut salariile și sporurile cele mai mici”, a spus Dan Corde, asistent.

Mulți dintre protestatari erau deranjați de modul în care Ministerul Sănătății a bagatelizat situația lor. 

„Sunt mai multe nemulțumiri. Ne deranjează ce a spus ministrul despre noi, că putem fi oricând înlocuiți. Mi se pare sub orice critică să fim jigniți în acest fel. Nu știu dacă vine un medic sau ministru să șteargă la fund persoane, cu infecțiile nozocomiale care sunt. Eu am luat de la o pacientă scabie. Am luat toate măsurile necesare să ne protejăm, dar niciodată nu ne vom putea proteja suficient. Și atunci, să vină un ministru care să ne desconsidere în halul ăsta, să ne taie salariile, să dea la medici un salariu astronomic de 3.000 - 4.000 de euro, iar noi să nu avem nici măcar un 500 de euro, este de neacceptat. E prea mare diferența. Lucrăm sâmbete, duminici, sărbători, nu e normal. Aici, la Spitalul Județean, mie mi-au tăiat 10 zile de concediu de odihnă ca să fim plătiţi toţi, uniformizat, la 25 de zile, ca să nu mi se dea sporul de vechime”, a spus Adriana Bara, infirmieră.

Greva a fost organizată pentru susținerea a trei puncte importante. „Schimbarea legii - pentru că nu este bună, iar regulamentul făcut de ei nu se poate aplica din cauza plafonului de 30%, pentru mărirea salariilor pentru tot personalul - TESA, chimiști, biologi, infirmiere, brancardieri, registratori medicali și negocierea contractului colectiv de muncă - la nivel de ramură este început anul trecut a fost nefinalizat și am înțeles că se vor reîncepe negocierile. Nu e normal să nu avem un contract la nivel de ramură, de atâta vreme. Ne dorim sporurile după regulament. Dacă nu se poate aplica, e o problemă. Degeaba ne-au făcut regulamentul dacă au pus plafonul. Protestează, alături de noi, Spitalul de Recuperare Băile Felix și Spitalul Municipal - sub formă de grevă japoneză. În județ sunt spitale care au primit sporurile pe maxim, dar nu vorbim de același număr de salariați. Spitale cu 100 - 200 de oameni. În aceste două ore, activitatea a fost asigurată în procent de 30%. Dacă situația nu se rezolvă, vineri vom intra în grevă generală”, a declarat Adriana Vladu, președinte Sanitas Bihor.   

Federaţia Sanitas a anunţat, ieri, după negocierile de la Ministerul Sănătăţii, că pe 11 mai angajaţii din sănătate vor declanşa greva generală.