Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor - Bihorul, pe locul 5
Direcția Județeană de Statistică Bihor a anunţat că, la sfârşitul lunii aprilie, după 45 de zile de autorecenzare în cadrul Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, au fost completate 165.601 chestionare la nivelul judeţului, ceea ce reprezintă un procent de 20% din totalul chestionarelor de completat.
Dintre chestionare, 44,9% au fost completate în mediul urban, iar 55,1% în mediul rural.
De asemenea, din totalul chestionarelor completate în această perioadă, 62,3% au beneficiat de sprijinul recenzorilor din centrele pentru autorecenzare asistată şi doar 37,7% a fost autorecenzare pe cont propriu.
„În funcţie de numărul de chestionare încărcate raportat la populaţia stabilă estimată la 1 decembrie 2021, judeţul Bihor se situează pe locul 6, cu un procent de 29,9%, iar dacă facem un top în funcție de numărul total de chestionare completate, suntem pe locul 5 cu un număr de 165.601, după județele Cluj, Brașov, Timiș , Prahova”, a precizat şefa Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor, Dana Paşc, în prezentarea făcută în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de ieri. Potrivit datelor prezentate, „ziua cea mai productivă a fost miercuri, 27 aprilie, când a fost realizată o normă de 6.206 chestionare la nivel de județ. În celelalte zile, norma se situează între 4.500-5.000 de chestionare pe zi. În zilele de vineri și sâmbătă sunt cele mai puține înregistrări”.
Localităţile din judeţul Bihor cu cel mai mare procent de chestionare completate din totalul chestionarelor de completat sunt: Spinuș - 47%, Lazuri de Beiuş - 42,8% şi Viișoara - 41%, în timp ce localităţile cu cele mai slabe rezultate sunt: Husasău de Tinca – 5,3%, Batăr – 7,9% şi Sârbi – 7,9%.
În ce priveşte recenzorii din centrele de autorecenzare asistată cu cele mai bune rezultate, unul este din Diosig, cu 1.269 chestionare completate (o medie de 28/zi), altul din Oşorhei - cu 1.146 chestionare completate (o medie de 25/zi) şi unul din Lugaşu de Jos - 1.129 chestionare completate (o medie de 25/zi).
Pe de altă parte, DJS Bihor a menţionat şi recenzorii cu cele mai proaste rezultate: unul din Sânmartin – 27 chestionare în 45 de zile, unul din Beiuș - 42 chestionare și unul din Aușeu – 47 chestionare.
Prefectul Dumitru Țiplea a solicitat „creșterea gradului de autorecenzare în rândul funcționarilor publici. În județul Bihor oamenii sunt mai responsabili, de aceea nu admit ca pragul de autorecenzare să fie sub 70%, cel puțin la nivelul instituțiilor statului”.
Trebuie precizat că persoanele care vor parcurge etapele online ale formularului de recensământ vor avea dreptul, din partea angajatorului, la o zi liberă plătită conform OUG nr. 19/2020. Dovada înregistrării online se va face prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării, cod care va fi generat automat după transmiterea formularului.
După terminarea acestei prime etape de autorecenzare (14 martie - 15 mai) se va trece la cea de-a doua etapă a recensământului, cea a colectării datelor din teren.
În etapa II, care se va desfășura în intervalul 16 mai - 17 iulie 2022, recenzorii vor merge în teren pentru colectarea prin interviu față-în-față, asistată de calculator, pentru acele persoane care nu au făcut recenzarea online.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.