Regulamentul clădirilor nealiniate şi fără „respect” la înălţime - O dezbatere aprinsă
În jur de 50 de persoane au participat la dezbaterea publică organizată miercuri de Primăria Oradea cu privire la noul regulament pe care îl propune spre aprobare Consiliului Local.
Acest regulament vizează supraimpozitarea cu 50% a clădirilor care nu respectă aliniamentul stradal sau regimul de înălţime impus de municipalitate. Cu puţine excepţii, orădenii au criticat vehement decizia Primăriei Oradea, considerând-o nelegală şi l-au acuzat pe primarul Ilie Bolojan de stalinism şi abuz. Primarul a replicat că regulamentul „nu obligă pe nimeni la nimic”, însă „nu este prietenos” cu proprietăţile care nu corespund viziunii municipalităţii.
Dezbaterea publică a avut loc miercuri, 4 iulie, în sala mare a Primăriei Oradea. Printre participanţi s-au numărat consilieri locali din UDMR şi PSD, dar şi reprezentanţi ai USR şi PPMT. Primarul Ilie Bolojan, le-a transmis celor prezenţi că regulamentul este legal şi oportun, scopul urmărit de municipalitate fiind creşterea densităţii populaţiei în zona centrală, rentabilizarea transportului public şi transformarea zonei într-un „centru distinctiv european”.
„Există aproximativ 5% dintre clădirile din această zonă care în mod cert nu au nicio valoare arhitecturală şi nu respectă niciun regim de înălţime. Intervenţiile la aceste clădiri - supraînălţarea sau demolarea şi construirea altor clădiri în loc - ar face ca imaginea oraşului să se schimbe, iar densitatea populaţiei ar creşte”, a afirmat Bolojan. El le-a mai atras atenţia proprietarilor de clădiri că supraînălţarea clădirilor sau construirea altora ar duce la creşterea valorii imobilelor deţinute. Bolojan a mai anunţat că Primăria vrea să le pună la dispoziţie proprietarilor vizaţi studii de fezabilitate gratuite prin care să vadă cum le-ar putea arăta imobilele.
„Cea mai proastă soluţie (pentru oraş - n.r.) e să nu facem nimic”, a mai afirmat Ilie Bolojan. În afară de licerul PPMT Bihor, Csomortanyi Istvan, ceilalţi orădeni care au luat cuvântul au criticat vehement regulamentul propus de municipalitate. Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Mircea Jacan, venit în calitate de orădean, a menţionat că acest concept de „centru istoric” a fost introdus pentru conservarea lui, în timp ce municipalitatea îşi doreşte modificarea lui, transformarea într-un centru unitar.
„Atunci, cei din Sighişoara ar trebui să îşi modifice străzile, să îşi reconstruiască clădirile, să le îndrepte”, a menţionat Jacan, insistând că noul regulament propune modificări majore la clădiri, nu zugrăveli. „Regulamentul vrea să silească un proprietar să-şi demoleze total sau parţial proprietatea ridicată pe terenul său cu autorizaţie primită de la primărie. Pe baza a ce? A unui regulament realizat pe baza unui studiu care încă nu a fost făcut?”, a insistat Mircea Jacan. De asemenea, Jacan a precizat că impunerea aliniamentului stradal şi a unui regim de înălţime nu ar trebui să se aplice clădirilor deja construite. În plus, el a atras atenţia că, potrivit regulamentului, până la finalizarea studiului de urbanism, decizia privind clădirile care urmează să fie supraimpozitate va fi luată de Instituţia Arhitectului Şef. „Cum poate să stabilească Instituţia Arhitectului Şef care sunt clădirile care nu respectă regimul de înălţime ce va fi stabilit printr-un studiu. Asta face parte dintr-un analfabetism logic”, a mai explicat Mircea Jacan, adăugând că „la fiecare articol din regulament e ceva de comentat”. Alţi orădeni au contestat intenţia anunţată de municipalitate de a creşte densitatea populaţiei în zona centrală, menţionând că densitatea populaţiei va duce la creşterea traficului nu la decongestionarea lui. O altă orădeancă a menţionat că „nicăieri în Europa nu există legislaţie care să oblige un proprietar să-şi supraetajeze clădirea”, adăugând că casele pe care Primăria le doreşte dărâmate sau supraînălţate locuiesc familii pe care administraţia locală ar trebui să le protejeze. „Înţeleg că doamna Lipoveanu nu are pregătire de specialitate, dar îi daţi în sarcină să stabilească cine şi cum va fi supraimpozitat”, a insistat orădeanca.
Un alt orădean a acuzat Primăria că pedepseşte orădenii, după ce administraţia publică a avizat construcţia lor. „Cineva a dat autorizaţie de construcţie acestor clădiri. Dumneavoastă le-aţi dat, nu eu. Recent, pe str. Tudor Vladimirescu s-au construit blocuri. De ce aţi permis acest lucru, din moment ce acolo sunt doar case. Sunteţi interesaţi doar de impozit, să băgaţi mâna în buzunarul cetăţeanului. Ăsta e abuz. Modul acesta de a face lucrurile este stalinist. De 10 ani sunteţi primar. Ar trebui să vă gândiţi la bunăstarea populaţiei nu la supraimpozitări sau să forţaţi oamenii”, a mai acuzat tânărul, adăugând că „foamea de bani nu e normală”. „În 1982 era, tot aşa, un lider în Bucureşti care a avut idei similare. Atunci s-a mutat Schitul Maicilor pe roţi, ca să nu iasă din aliniere”, a acuzat consilierul local UDMR Melinda Kirei.
Primarul Ilie Bolojan a replicat, de fiecare dată, că regulamentul nu obligă şi nu sileşte pe nimeni să facă nimic, doar că Primăria nu va fi prietenoasă cu cei care nu se încadrează în aliniament sau în regimul de înălţime ce va fi stabilit. „Sunt de acord că dacă toate detaliile ar fi fost clarificate de la început, discuţiile de astăzi ar fi fost mult mai puţin contondente. Dacă CLO aprobă regulamentul, studiul va clarifica toate problemele. Veţi constata că numărul clădirilor vizate e destul de mic”, a menţionat, în încheierea dezbaterii, primarul Ilie Bolojan. Propuneri şi observaţii la regulament mai pot fi depuse încă două săptămâni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.