În ultimele două şedinţe de Consiliu Judeţean, aleşii liberali au refuzat să voteze rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli solicitată de Societatea de Pază şi Protecţie Bihor. Horia Miara, directorul societăţii, a organizat miercuri o conferinţă de presă, în care a prezentat situaţia societăţii la final de an, prilej cu care şi-a manifestat şi speranţa că propunerea va trece de votul consilierilor măcar la următoarea şedinţă, în caz contrar cei 300 de angajaţi riscând să rămână fără salarii pe luna decembrie.

 

Societatea de Pază şi Protecţie (SPP) Bihor este un SRL al cărui asociat unic este Consiliul Judeţean Bihor. Conform directorului Horia Miara, în ultima perioadă, SPP Bihor a încheiat 17 contracte noi, motiv pentru care au crescut atât veniturile, dar şi cheltuielile cu angajaţii, prin urmare societatea a solicitat o rectificare a bugetului, aprobată de Adunarea Generală a Societăţii, fără a trece însă şi de votul consilierilor judeţeni. Motivul pentru care aleşii liberali nu au fost de acord cu rectificarea bugetară a fost situaţia neclară a orelor suplimentare neplătite angajaţilor, prin urmare conducerea CJ Bihor i-a solicitat lui Horia Miara să prezinte o situaţie la zi a acestora. „La următoarea şedinţă, am prezentat situaţia orelor suplimentare, chiar şi în aceste condiţii rectificarea nu a fost aprobată. Am explicat că, în 2013, când am preluat firma, erau mii de astfel de ore, însă multe dintre ele au fost plătite sau compensate cu zile libere între anii 2013-2016, în perioada mandatului meu. În perioada 2014-2016, fosta conducere a Consiliului Judeţean nu a aprobat niciodată majorarea tarifului la contractul încheiat cu CJ Bihor, motiv pentru care am pierdut peste 1 miliard de lei vechi, bani cu care am fi putut plăti toate orele suplimentare din urmă. Astfel, în luna noiembrie 2017, mai avem de plătit 619 ore suplimentare. Chiar dacă am prezentat această situaţie, rectificarea nu a fost aprobată. Nu ar fi plăcut pentru nimeni ca 300 de angajaţi să nu-şi poată primi salariile pentru simplul motiv că bugetul nu a fost aprobat de Consiliul Judeţean, chiar dacă e aprobat de AGA. Până în prezent, salariile au fost plătite pe vechiul buget, inclusiv pe luna noiembrie”, a declarat Horia Miara, care consideră că nu e corect să fie trataţi în acest mod, câtă vreme, de la revenirea sa, a reuşit să redreseze societatea, aducând-o de la o pierdere de 1,6 miliarde lei vechi, moştenită de la fosta conducere, la profit, condiţii în care Consiliul Judeţean, ca acţionar, nu este nevoit să sprijine activitatea societăţii. Mai mult, s-au făcut chiar şi investiţii, SPP Bihor reînnoindu-şi recent parcul auto prin programul Rabla, cu cinci autoturisme Dacia.

Conducerea societăţii a propus rectificarea veniturilor pe anul 2017 de la 7.198.000 lei la 8.243.000 lei, respectiv a cheltuielilor de la 7.123.000 lei la 8.160.000 lei. Cifra de afaceri a societăţii a crescut cu circa 25%, de la 5,1 milioane lei, în primele 11 luni ale anului 2016, la 6,4 milioane lei, în primele 11 luni ale anului 2017.