Salontanii de la Tengo, din nou, cei mai buni
Superioritate românească la fotbal-tenis
Turneul de fotbal tenis găzduit de oraşul maghiar Hajduszobszlo a devenit deja unul traditional, participând şi formaţii româneşti. Particularitatea concursului constă in faptul că se pot încsrie atât profesionişti cât şi amatori, echipele fiind alcătuite din doi jucători. În atare condiţii se dispută doar probe la simplu şi la dublu. La editia din acest an, pe lângă cele două echipaje salontane aliniate de Tengo ( Vasile Sorean - Georgel Bobiş şi Paljanos Zoltan - Hanyecz Imre) au fost prezenţi şi doi arădeni: Petru Tabarcea şi Gheorghe Căleanu. Luând în calcul faptul că toţi jucătorii români activează în elita ţării nu e de mirare că s-a consemnat o superioritate românească în cadrul întrecerilor. Singura victorie a gazdelor a venit la proba de simplu, unde experienţa fostului campion mondial Koranyi Andras, a devansat tinereţea şi ambiţia salontanilor Paljanos Zoltan şi Gergel Bobiş. La dublu în schimb superioritatea românească a fost totală, primele trei locuri fiind adjudecate de perechile: Sorean-Bobiş, Paljanos-Hanyecz şi Tabarcea-Căleanu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.