Judecătorii Tribunalului Cluj au emis, joi, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele şefului ISCTR Bihor, Cristin Ţepele, şi a şefului ISCTR Cluj, Bogdan Durlea, acuzaţi că au primit mită pentru a proteja anumite firme de transport. Ţepele a cerut să fie cercetat sub control judiciar, solicitare respinsă de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

 

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj formulată la data de 05.10.2023 în dosar nr. 28/P/2022, şi în consecinţă: în temeiul art. 202 alin.1, 2, 3 şi 4 lit. e, art. 223 alin.2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: D.B., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale), luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 Legea 78/2000 şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13/2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, toate în condiţiile art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând din data de 05.10.2023 până în data de 03.11.2023 inclusiv; Ţ.C.V., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 şi 7 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), pe o durată de 30 de zile, începând din data de 05.10.2023 până în data de 03.11.2023 inclusiv”, se arată în minuta instanţei publicată de Tribunalul Cluj. Atât cei doi inculpaţi, cât şi procurorii au dreptul să conteste decizia în termen de 48 de ore de la pronunţare. Infracțiunile reținute în sarcina celor doi, dar şi a altor inspectori de trafic rutier ar fi fost comise, potrivit DNA, în legătură cu protecția asigurată mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informații nedestinate publicității referitoare la controalele pe care aceștia urmau să le desfășoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancționare cu privire la încălcările legii pe care le-ar fi constatat (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenței de transport etc.). În plus, procurorii precizează că, în lunile august 2021 și noiembrie 2022, pentru „serviciile” amintite mai sus, suspectul Țepele Cristin Viorel ar fi primit de la un om de afaceri și de la inculpatul Popovici Florin Mădălin, viceprimarul comunei Sârbi, care ar fi administrat în fapt o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, materiale de construcții în valoare de 2.856 lei și echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro.