"Ce mai, a înnebunit lupul!" - trebuie să fi exclamat, în urmă cu o săptămână, cei mai mulţi dintre telespectatori, atunci când l-au văzut la jurnalele TV, în direct, la o oră de vârf, pe "tunarul şef" al finanţelor bihorene luat pe sus de mascaţi, scos din dubă şi introdus în sediul central al PNA. Câteva ore mai târziu, când totul devenise istorie, şi pe numele lui Ioan Lascău judecătorii au eliberat un prim mandat de arestare pentru 30 de zile, o singură întrebare se afla pe buzele tuturor: Cine urmează?!... Numai un novice şi-ar putea imagina că Ioan Lascău a ţesut de unul singur un întreg păienjeniş infracţional în cei peste 10 ani în care s-a aflat în structurile de conducere ale finanţelor bihorene, chiar dacă a fost controversat încă de la intrarea sa în sistem, datorită unei dubioase adrese eliberate de o unitate militară, din care ar fi trebuit să reiasă că fostul locotenent-major, absolvent de ştiinţe economice la fără frecvenţă, ar avea cinci ani de experienţă în domeniul economic, probabil la numărat bocanci şi obuze. Notorietatea amiciţiei sale cu marii evazionişti fiscali ai tranziţiei, care activau în domeniul producţiei ilegale de alcool, în cel al jocurilor de noroc sau în comerţul ilicit cu carburanţi, a transformat instituţia pe care o conducea dintr-o pârghie a întronării şi menţinerii disciplinei fiscale într-un mecanism diabolic de încurajare şi promovare a economiei subterane. În vreme ce contribuabilii oneşti erau înglodaţi în hăţişul legislativ confuz care le dădea peste cap planurile de afaceri şi le năruia orice perspectivă de dezvoltare durabilă şi recuperare a unor investiţii, acoliţii lui Lascău prosperau la adăpostul taxelor de protecţie pe care i le achitau cu conştiinciozitate. Ce mai conta că bugetul de stat era fraudat cu sute de miliarde de lei prin neplata accizelor şi a altor impozite directe şi indirecte dacă bugetul personal al lui Lascău se consolida pe zi ce trece? Percheziţiile efectuate zilele trecute de procurori la reşedinţele lui Lascău au scos la iveală doar o mică parte a impresionantei sale averi, care nu putea fi agonisită în mod cinstit de un slujbaş al statului nici în trei vieţi de muncă pe brânci. Cu toate acestea, în cei 10 ani în care a tăiat şi spânzurat după bunul plac în finanţele bihorene, Lascău nu s-a îmbogăţit doar pe sine, ci şi gaşca afaceriştilor de mucava ale căror interese le reprezenta. Sub înaltul său patronaj, deloc dezinteresat, au fost brevetate marile escrocherii ale cesiunii către terţi inexistenţi a acţiunilor unor firme datoare vândute bugetului de stat şi tot cu concursul său au fost decapitalizate unele societăţi comerciale, prin înstrăinarea patrimoniilor acestora către persoane fizice din propriul anturaj, înainte ca Direcţia Finanţelor să le ceară falimentul şi executarea silită. În spatele tuturor acestor fărădelegi, se află nu numai dimensiunea reală a jafului bugetar patronat de Ioan Lascău, un veritabil atentat la siguranţa naţională, ci şi răspunsul la singura întrebare care se află de câteva zile pe buzele tuturor: Cine urmează?!...