Oradea va fi legată de comunele Oşorhei şi Sântandrei de două noi artere rutiere, menite să elimine ambuteiajele create la intrarea în municipiu dinspre cele două localităţi. Ieri a fost semnat acordul de asociere între Primăria Oradea și Primăria Sântandrei, pe de o parte, și între Primăria Oradea și Primăria comunei Oșorhei, pe de altă parte, în vederea demarării lucrărilor cel mai probabil în primăvara anului 2018.

Cozile de peste 2 kilometri formate la Sântandrei la orele de vârf sau traficul aglomerat de pe raza comunei Oşorhei ar putea fi date uitării începând de anul viitor, odată cu realizarea a două noi drumuri de legătură între Oradea şi cele două comune. Viceprimarul Oradiei, Florin Birta, a susținut luni, 18 septembrie 2017, alături de primarul comunei Sântandrei, Ioan Mărcuș, și de primarul comunei Oșorhei, Ioan Pop, o conferință de presă în care a avut loc semnarea acordului de asociere între Primăria Oradea și Primăria Sântandrei, pe de o parte, și între Primăria Oradea și Primăria comunei Oșorhei, pe de altă parte, în vederea realizării drumurilor de legătură Oradea - Sântandrei și Oradea - Oșorhei. La conferința de presă a participat și Adrian Foghiș, directorul Zonei Metropolitane Oradea. „În planul de dezvoltare al municipiului pentru perioada 2016-2020, unul dintre puncte se referă la realizarea drumurilor de legătură Oradea – Sântandrei și Oradea – Oșorhei. Azi (n.r. – luni) semnăm acordul de asociere între Primăria Oradea și primăriile celor două comune, obiectul acestei asocieri fiind proiectarea și modernizarea celor două drumuri. Prin aceste proiecte urmărim fluidizarea traficului prin descongestionarea drumului județean 797”, a spus viceprimarul Florin Birta. Pentru drumul de legătură Oradea – Oșorhei, ieri a fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate, urmând organizarea licitației pentru proiectare și execuție. În ceea ce privește drumul de legătură Oradea – Sântandrei, ieri a fost lansată procedura de achiziție a studiului de fezabilitate, urmând semnarea contractului, iar apoi demararea procedurii de licitație. Proiectarea și  execuția celor două drumuri de legătură metropolitane este delegată Zonei Metropolitane Oradea (ZMO).

Fiecare primărie va suporta partea care îi revine

Noul drum spre Oşorhei va avea 3,6 km, dintre care 1,9 km pe teritoriul municipiului Oradea, iar 1,7 km pe teritoriul comunei Oșorhei. „Drumul de Podgoria există şi e asfaltat până în dreptul bazinelor Companiei de Apă Oradea la intrarea în cartier. Noul drum ar urma să înceapă acolo şi s-ar conecta la drumul asfaltat din Fughiu. De asemenea, drumul ar face legătura între Ineu şi Botean şi ar descongestiona traficul pe DN1”, a declarat primarul de Oşorhei, Ioan Pop. Noua arteră de legătură va avea câte o bandă pe sens şi va fi construită pe amplasamentul unui drum peste câmpuri.

Cât priveşte drumul spre Sântandrei, acesta va avea 2,8 kilometri, din care 1,8 kilometri pe teritoriul Oradiei, drum care va fi prevăzut şi cu pistă pentru biciclete sau trotuar. „Singura legătură cu DJ 797 este o arteră care se află într-o stare destul de proastă, motiv pentru care 16.000 de locuitori sunt nevoiţi să suporte zilnic cozi de 2,3 kilometri pentru a ajunge în Oradea. Noul drum va porni din giraţia de pe Cazaban, va trece peste fostele terenuri IAS, va traversa şanţul antitanc şi va ieşi în strada Râturi, din Sântandrei, unde se va intersecta cu un drum gata asfaltat”, a precizat primarul comunei Sântandrei, Ioan Mărcuş. Realizarea noilor artere va implica exproprieri de terenuri, în special pe teritoriul Oradiei, costurile urmând a fi suportate de municipalitate. Cât priveşte finanţarea noilor investiţii, fiecare unitate administrativ teritorială va suporta partea care îi revine, în momentul de faţă nefiind cunoscută suma necesară. „Putem doar să facem un calcul estimativ, având în vedere că un kilometru de asfalt costă 350.000 – 400.000 de euro”, a declarat viceprimarul Florin Birta.