Spectacol caritabil la ERA Park - „În Cetatea împărătească”
Astăzi, 13 decembrie, de la ora 17.00, la ERA Shopping Park Oradea, se va desfășura un concert caritabil, intitulat „În Cetatea împărătească”, care are drept scop strângerea de fonduri şi bunuri pentru copiii de la Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilități nr. 6 din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.
„La început a fost colindul, purtat de magii călători. Veniți de vedeți minunea începuturilor noastre la Bethleem! Colinde străbune, cântate din suflet pentru copiii de la Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilități nr. 6”, este invitația transmisă de organizatorii evenimentului.
Spectacolul va avea loc la ERA Shopping Park Oradea (Calea Aradului, nr. 62), în Sala de evenimente, astăzi, 13 decembrie 2016, de la ora 17.00. Acţiunea este organizată de: conf. univ. dr. Simona Laurian-Fitzgerald și prof. univ. dr. Carmen Popa - coordonatori proiect; lector univ. dr. Loredana Muntean - coordonator artistic; lector univ. dr. Adina Vesa - coordonator scenografie; lector univ. dr. Laura Bochiş - coordonator comunicare imagine; lector univ. dr. Mihaela Indrieş - coregrafie, precum și studenţii anului I, II și III, de la Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, IF şi IFR, Psihopedagogie specială, FSSU.
Cu acest prilej, își vor da concursul: Grupul coral „Ecouri” al Departamentului de Științe ale Educației, FSSU, coordonat şi dirijat de lector univ. dr. Loredana Muntean, Grupul „Vestitorii”, de la Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea” - Borod, coordonator: Mircea Tuș, precum și solistele Carmen Ioana Sabou şi Andrada Denisa Oros. Invitați speciali în spectacol sunt: Florina și Florin Mariş-Hinsu şi Corul D’al Segno, dirijor - conf. univ. dr. Valentin Lazăr.
Spectacolul este organizat de Universitatea din Oradea (Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane – Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă), Asociaţia pentru Promovarea Cooperării în Educaţie (APCE) și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor, în parteneriat cu ERA Shopping Park Oradea. Intrarea la eveniment este liberă!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.