Cafeneaua Moszkva din Oradea, str. Moscovei, nr. 8, organizează evenimentul Pop-Up Market, un târg de vechituri, unde cei interesați vor avea şansa să își vândă obiectele care le stau în cale sau să achiziționeze ceea ce le face cu ochiul. Târgul va avea loc sâmbătă, 27 august 2016, în grădina cafenelei, şi se va desfășura între orele 12.00-18.00.

Nu îți mai aduci aminte de ce ai cumpărat vaza cu rândunici de pe noptieră sau harta Europei care zace prăfuită în pod de doi ani încoace? Te împiedici deseori de mormane de haine de care nu mai ai nevoie? Ai cărți cărora le-a trecut demult timpul şi nu ai idee unde să le mai îngrămădeşti? Cafeneaua Moszkva din Oradea, str. Moscovei, nr.8, organizează evenimentul „Pop-Up Market”, un târg de vechituri, în curtea interioară de la Moszkva, care va reuni o serie de obiecte și haine retro, dar și designuri proprii. Nelipsiți de la eveniment vor fi Alex și Fabi, care vor cânta sub pseudonimul „Miss Rogers and the Left”.

Așadar, oricine s-a săturat de obiectele pe care le are acasă și dorește să le ofere o a doua viață este binevenit să ia parte la eveniment. La fel și artiștii care se ocupă cu handmade-uri, ilustrații, postere. Organizatorii evenimentului speră la o grădină variată: de la cărți, CD-uri și haine, până la piese micuțe de mobilier și obiecte vintage.

Cei care doresc să vândă obiecte trebuie să se înscrie printr-un SMS cu numele, prenumele și o scurtă descriere a ceea ce doresc să vândă la numărul de telefon 0761-134.445. Organizatorii anunță că „se vor pune la dispoziție 20 de mese pentru primii 20 de înscriși, aceştia fiind singurii care vor putea vinde în cadrul evenimentului. Costul de închiriere a unei mese este de 10 lei, bani care vor fi donați”.
Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe: https://www.facebook.com/events/1062741400441344/?ti=cl