Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a organizat, săptămâna trecută, întâlniri zonale cu producători locali, operatori din turism și reprezentanți ai primăriilor, pentru a discuta despre Strategia de Dezvoltare Turistică a Județului Bihor, aflată în curs de realizare.

La întâlniri, care au avut loc în zonele Marghita, Aleșd, Beiuș-Ștei și Salonta, au participat reprezentanții firmei Brandberry - responsabilă de elaborarea strategiei - Romulus Oprica și Călin Ile.

„În funcție de zonă, s-a discutat despre mai mulți factori care ar duce la creșterea turismului: importanța colaborării mai strânse între producătorii locali - pensiuni/hoteluri - autorități; nevoia de a adopta reguli de urbanism mai bune, pentru a preveni construirea haotică; sprijinirea amenajării traseelor montane; nevoia de a avea un județ mai curat etc.

Pe lângă aceste întâlniri zonale, au fost analizate datele statistice despre județul Bihor, a fost analizată prezența online a județului în ceea ce privește promovarea și percepția turiștilor și au fost realizate interviuri calitative şi cercetări de teren, în toate zonele județului”, menţionează administraţia judeţeană.

CJ Bihor a anunţat că, în perioada următoare, vor continua întâlnirile la nivel local. În plus, se pregătește lansarea unui sondaj de opinie pentru a afla care este percepția despre județul Bihor.

Strategia de dezvoltare turistică are rolul de a propune un plan de acțiune pe termen mediu și lung (5-10 ani) și un calendar de implementare.

Consiliul Județean Bihor a semnat contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Turistică a Județului Bihor cu firma Brandberry la 5 iunie 2025. Valoarea contractului este de 200.000 de lei, fără TVA. Firma are la dispoziție 8 luni pentru realizarea strategiei.