Sute de poliţişti, jandarmi şi pompierii vor păzi secţiile de votare din Bihor
Peste 1.500 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră vor fi la datorie duminică, pentru ca procesul electoral să se desfăşoare în Bihor fără niciun fel de incidente. Numărul secţiilor de votare rămâne acelaşi, respectiv 758, din care 106 secţii speciale. Persoanele care vor vota în secţiile speciale au la dispoziţie patru astfel de secţii în Oradea, trei în comuna Sânmartin şi câte una în fiecare municipiu, oraş şi comună a judeţului.
Din cadrul IPJ Bihor, 326 de poliţişti vor păzi 326 de secţii de votare care le revin în competenţă. Alţi 70 de poliţişti vor constitui rezerva de intervenţie în cazul producerii unor eventuale evenimente deosebite în această perioadă. De asemenea, 300 de jandarmi vor asigura paza a 136 de secţii de votare şi a Biroului Electoral Judeţean, iar alţi 25 vor asigura rezerva de intervenţie. La sediul IJJ Bihor va fi dispusă o echipă de intervenţie care va avea competenţă pe raza întregului judeţ. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor va asigura paza a 218 secţii de votare. În misiune vor fi angrenaţi 436 de pompieri, iar alţi 52 vor constitui rezerva forţelor angrenate în paza secţiilor de votare. Din partea Inspectoratului Poliţiei de Frontieră al judeţului Bihor, 124 de poliţişti de frontieră vor asigura paza a 66 de secţii de votare de pe raza judeţului Bihor. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Bihor, pregătirile pentru votul de duminică sunt în grafic, buletinele ajungând deja în teritoriu. Conform unei decizii a Biroului Electoral Judeţean, patru secţii din Oradea, Mădăras şi Sălard vor funcţiona doar cu patru ştampile cu menţiunea „votat". În ziua celui de-al doilea tur de scrutin, în dispeceratul de urgenţă 112 din judeţul Bihor va fi desemnată o persoană specializată pentru preluarea apelurilor de natură electorală, astfel încât să nu fie afectată capacitatea de gestiune a apelurilor de urgenţă. „Fac un apel către cetăţenii care constată o încălcare a prevederilor legislaţiei electorale, să o sesizeze de îndată, prin intermediul apelului 112. Toate sesizările primite vor fi verificate, iar în cazul în care acestea se confirmă, să fie luate măsurile impuse de lege. În primul tur de scrutin au fost primite în Bihor 30 de apeluri, fiind aplicate trei contravenţii, dar acum ne aşteptăm la mult mai multe", a precizat comisarul şef Adrian Bucur, şeful IPJ Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.