Dintotdeauna, românii beiuşeni au avut o nostalgie absolută a Banatului. Mulţi dintre părinţii şi moşii noştri au descălecat din munţii şi dealurile bihorene şi au luat calea acestui ţinut de unde se întorceau cu poveşti extraordinare care ne-au fascinat copilăria. 

 

"Cu pământul din Banat poţi să îngraşi pământurile de la Binş"... auzeam noi, prichindeii, aciuiţi pe la sobele de fontă care duduiau înaintea marilor sărbători de iarnă. Tatăl meu a lucrat în tinereţea lui la Orţişoara şi Liebling. Graţie cunoaşterii limbii germane şi-a salvat viaţa, fiind rănit pe Frontul de Răsărit, dar vindecat miraculos în Germania... Aidoma tatălui meu, sute de tărani beiuşeni i-au uimit pe banăţeni cu hărnicia lor. Un proverb englezesc glăsuie aşa: Glia este mama bogăţiei, iar omul este tatăl bogăţiei.

Degeaba există pământ fertil, dacă nu este lucrat. Degeaba eşti harnic, dacă nu ai un pământ bun, fertil. În Banat se întâlnesc cele două condiţiuni ale bogăţiei. Iar când au sosit bihorenii în Banat, repet, i-au uimit pe localnicii de aici cu travaliul lor înverşunat. Mulţi dintre ei s-au şi aşezat pe pământurile pe care le lucrau de zor. Am neamuri destule în localitatea Jebel. Din satul meu, cele mai multe familii s-au strămutat de bună voie în Banat, de unde vin regulat la cimitir de Dumineca Tomii spre a-şi cinsti părinţii. Familia Nastor din satul Leleşti s-a statornicit de multă vreme în localitatea Gottlob, din Banat. Fiul lor, Nastor Gheorghe, beiuşean pur sânge, este primar din 1990 încoace, batând recordul naţional de vechime în această funcţie. Astfel de gânduri îmi treceau prin cap înainte de a mă îndrepta spre amiaza zilei de vineri, 10 noiembrie, la Hotelul Continental din Oradea, unde am fost invitat de colegul meu de liceu, originar din Finiş, prof. univ. dr. Eugen Man. Într-o sală devenită neîncăpătoare am văzut cum un conclav ilustru de profesori universitari din Timişoara şi Oradea (alături de omologii lor din universităţi din Iaşi, Debreţin, Szeged, de foşti studenţi ai profesorului Man, prieteni, colegi, rubedenii etc.) a decis să spună acestui adevărat doctor al pământului românesc: dignus et intrare in nostro docto corpore (demn este să intre în corpul nostru doctoral). De fapt, profesorul Man a susţinut lucrarea sa de doctorat încă din 1983. Dar încă înainte de această dată, cu o râvnă demnă de o epopee se ocupă de sănătatea pământului românesc în general, de cel bănăţean, în special. El nu a uitat de fascinaţia pe care acest pământ bănăţean a exercitat-o în mod benefic asupra ţăranilor din zona Beiuşului. El nu a uitat că pentru pământul din Banat s-au jertfit generaţii întregi de şvabi aduşi aici de împăraţii de la Viena şi nu a uitat nici de cunoscutul proverb care circulă printre şvabii bănăţeni:  Den Ersten, der Tod, den Zweiten, die Not, den Dritten, das Brot (primei generaţii, moartea, celei de-a doua generaţii, foamea, celei de-a treia generaţii, pâinea) . Imensa mlaştină a Banatului a devenit unul dintre cele mai fertile pământuri din România.  Dar trebuie să avem cu toţii grijă ca prin nepăsarea noastră să nu devină din nou o mlaştină. Acest pământ are nevoie de drenaj, iar profesorul Man este expert în ştiinţa drenajului pământului. După 1990, a promovat la nou înfiinţata Facultate de Hidrotehnică din Capitala Banatului în calitate de conferenţiar, după ce a ucenicit ca şi cadru universitar între 1972-1979, apoi a predat ca şef de lucrări la Facultatea de Construcţii. În 1993 devine profesor universitar, iar în 1997 obţine dreptul de a conduce lucrări de doctorat. În 45 de ani de activitate a învăţat zeci de generaţii de studenţi despre ştiinţa irigaţiilor şi drenajelor, despre sisteme de îmbunătăţiri funciare, hidroamelioraţii, dezvoltare rurală. Este căutat ca aurul de marii fermieri ai Banatului, pentru a ostoi setea proprietăţilor lor, este invitat la conferinţe internaţionale, este consultat în calitate de expert judiciar în mai multe domenii... În scurta sa prelegere în faţa unui ecran uriaş pe care se derula ca într-un soi de film întreaga sa viaţă academică, profesorul a expus cu destul optimism o întreagă strategie de redresare a agriculturii româneşti, fiind aplaudat cu însufleţire.

Dar Profesorul de la Finiş este şi unul dintre oamenii de suflet care organizează an de an cunoscutul Bal al bihorenilor din Timişoara. Am participat şi eu la căteva ediţii din cele 23 câte au avut loc până acum. Profesorul de la Finiş are un nume bine ales MAN. Care în limba engleză, în care excelează şi el, şi fiul lui, care îi calcă pe urme, înseamnă OM. Avem deci de a face cu Profesorul OM. Iar un OM trebuie să ştie să-şi iubească pământul. Un Profesor, un OM, ne-a vorbit cu emoţie, cu tragere de inimă, chiar cu dramatismul necesar, despre pământ. Şi despre apa de care are nevoie. Şi, mai ales, despre dragostea de care are nevoie. Pentru toate astea, îţi mulţumim Domnule Profesor! Şi să cântăm din nou în gând imnul nemuritor pe care tu l-ai intonat pentru prima oară la Liceul străbun din Beiuş: Gaudeamus igitur! Te mai aşteptăm, pentru că şi pământul Bihorului are mare nevoie de ştiinţa ta iscusită!