Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, comparatist, s-a născut la 20 august 1920, la București, din părinții Nicolae Dumitrescu și Maria Apostol. A absolvit cursurile liceale la Școala Centrală din București.

A urmat studii muzicale la Conservatorul „Pro-Arte'', precum și studii juridice și filologice la Facultățile de Drept și de Litere (anglo-germanistică, istoria artelor) din București, specializându-se în literatura comparată.

Formată sub influența și în apropierea celor doi mari profesori Tudor Vianu și George Călinescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga datorează primului tendința permanentă de a plasa discuția literară într-o perspectivă filosofică, iar celui de al doilea, plăcerea spectacolului intelectual, o anumită știință a regiei universului livresc, dând strălucire și suprafață celei mai aride discuții. ('Dicționarul Scriitorilor Români', 1998)

În 1970, Zoe Dumitrescu a susținut teza de doctorat în drept „Evoluția noțiunii de suveranitate'', precum și teza de doctorat în filologie „Renașterea - Umanismul - Dialogul artelor'', potrivit dicționarului „Membrii Academiei Române''.

A fost, pe rând, până în 1982, asistent (1948), lector, conferențiar și profesor (din 1971), iar din 1975 - șef al Catedrei de Literatură Comparată la Universitatea din București, iar concomitent, până în 1957, a fost redactor la Editura pentru Literatură. Cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară ''George Călinescu'' din București, a fost și director al acestui institut în perioada 1973-1994.

Reputat eminescolog, autoare a numeroase volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, sinteze, memorialistică, de prefețe ori postfețe la ediții din operele unor mari scriitori români și străini, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a creat o operă vastă.

 

Un portofoliu vast de lucrări

Dintre lucrările sale: „Contemporanul și vremea sa'' (1959); „Influențe shakespeariene în trilogia dramatică a lui Delavrancea'' (1962); „Ion Creangă'' (1963), „Eminescu'' (1963); „Renașterea: Umanismul și dialogul artelor'' (1971); „Antologia poeziei românești'' (1974); „Eminescu. Cultură și creație'' (1976); „Itinerarii prin cultură'' (1982); „Eminescu și romantismul german'' (1986; 1999); „Eminescu. Viața, Opera, Cultura'' (1989); micromonografia „Ștefan Luchian'' (1993). A mai realizat, singură sau în colaborare, lucrările: „Muzica și literatura'' (I-II, 1986, 1987, 1994), „Scriitorii români'', „Eminescu și muzica'' (1989). Acestora li se adaugă peste 200 de studii apărute în reviste prestigioase din țară și din străinătate.

A fost director al revistei „Synthesis'' și al „Revistei de istorie și teorie literară'' și a colaborat la revistele „Secolul 20'', „România literară'', „Manuscriptum''.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost membru al Academiei de Științe Sociale și Politice (și vicepreședinte, din 1970), al Comitetului Național Român de Literatură Comparată (președinte, 1975), al Biroului executiv al International Comparative Literature Association (1973-1979), al Academiei Europene de Științe și Arte din Paris (1990), al Academia Europea din Londra (1993), al Comitetului Executiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (1973-1979). A fost director al „Accademia di Romania'' din Roma, în perioada 1991-1997.

Între numeroasele premii care i-au fost acordate se numără: Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1986, 1989), Premiul Herder (1988), Premiul „Adelaide Ristori'' (1993), Premiul internațional „Pleiade'' pentru colaborarea între popoare (Roma, 1994).

De asemenea, a fost decorată cu „Ordinul de Merit al Republicii Italiene'' în grad de comandor (1978), Ordinul bulgar „Sf Chiril și Metodiu'' (1977); Ordinul național „Pentru Merit'' (2003).

La 1 martie 1974, devine membru corespondent al Academiei Române, apoi, din 22 ianuarie 1990, membru titular, iar în perioada 2 februarie 1990 - 18 februarie 1994 a fost și vicepreședinte al acestui for. În vremea din urmă s-a retras tot mai mult la Mănăstirea Văratec, unde se va dedica lecturilor duhovnicești, rugăciunii și convorbirilor spirituale cu tinerii. În 2002, cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, a fost tunsă în cinul monahal, cu numele de Benedicta.

La întrebarea „Ce înseamnă moartea pentru dumneavoastră?”, maica Benedicta a răspuns: „Lepădarea acestui trup vremelnic și trecerea în lumea celor vii. Nădăjduiesc. Dacă merit - asta numai Mântuitorul știe”. (https://www.fundatiamaicabenedicta.ro)

Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a stins din viață la 5 mai 2006, la Mănăstirea Văratec. A fost înmormântată la Mănăstirea Putna, după dorința sa testamentară, fiind așezată alături de monahi, stareți și oameni bine-plăcuți lui Dumnezeu, la câțiva pași de mormântul Sfântului Ștefan cel Mare și de bustul lui Mihai Eminescu.

La inițiativa academicianului Dan Hăulică, căruia i s-au alăturat alți oameni de cultură, la 18 iulie 2008 a luat ființă, la Mănăstirea Putna, Fundația 'Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Monahia Benedicta', al cărei scop este, potrivit www.putna.ro, 'promovarea modelului de viață creștină și a valorilor culturale și spirituale românești și universale cărora li s-a dedicat Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Maica Benedicta'.

Surse: „Membrii Academiei Române'', Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003; Dicționarul Scriitorilor Români, Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Ed. Fundației Culturale Române, 1998; https://www.fundatiamaicabenedicta.ro; https://www.putna.ro,